Marius Șumudică, „urecheat” de un fost jucător al Rapidului: „Trebuie să aibă o atitudine de respect”
Marius Șumudică este un adevărat idol în Giulești iar antrenorul a declarat în mai multe rânduri că dorește să se întoarcă să câștige titlul cu echipa lui de suflet. O parte din afirmațiile lui au pus presiune pe actuala conducere tehnică.
Marius Șumudică, certat de un fost fotbalist al Rapidului. „Să respecte clubul”
Ionuț Rada nu vede cu ochi buni ultimele afirmații ale antrenorului de la Al-Raed. Fostul atacant al Rapidului a pus și el presiune pe staff-ul lui Adrian Mutu, iar acest lucru a fost criticat de Rada.
La Rapid este alimentată galeria, prin anumite declarații. Chiar Șumudică a făcut-o, prin declarații și atacuri subtile la conducere și antrenor. Ar trebui să aibă mai muult respect față de Rapid, a declarat Rada, la Prima Sport
Fostul fundaș i-a avertizat pe șefii clubului în legătură cu eventualele viitoare transferuri, într-un sezon în care giuuleștenii o să atace titlul de campioană
Să nu se repete greşelile din campania din vara trecută. Anul ăsta nu au luat trofeu, presiunea va fi mai mare sezonul care vine. Deja e presiune şi mai mare. Nu ştii dacă anumiţi jucători pot juca la Rapid, e presiune în Giuleşti. Una e să joci la Farul, alta e să joci la Rapid, a completat Rada
Rapid se poate întări cu doi jucători de la FCSB
Conducerea grupării de lângă Grant nu vrea să piardă timpul mai ales că pe piață au apărut, poate nesperat, fotbaliști de calitate. Primul nume care s-a vehiculat a face pasul spre Rapid, dintre ”disponibilizații” de la FCSB, a fost cel al lui Iulian Cristea (28 de ani).
Fundașul central ar fi fost deja contactat de către Daniel Niculae (40 de ani), președintele rapidiștilor, iar internaționalul român i-ar fi promis că dacă nu-și va găsi un angajament convenabil pe afară, atunci va veni la Rapid.
Până atunci, Rapid a dat deja prima lovitură și a convins un alt jucător de la vicecampioana României să se alăture proiectului din Giulești. Este vorba despre Răzvan Oaidă (25 de ani), mijlocașul care a încheiat deja socotelile cu roș-albaștrii, după cum playsport.ro v-a informat deja zilele trecute.
Oaidă a bătut palma cu diriguitorii Rapidului și va semna un contract valabil pe trei sezoane, susțin sursele playsport.ro.
Rapid, care anul acesta, anul centenarului, nu a obținut mari performanțe pe plan intern, și-a propus în sezonul viitor să se bată, cu șanse reale, la cununa cu lauri, iar Oaidă a fost considerat și de Adrian Mutu (44 de ani) un fotbalist care va aduce plus valoare giuleștenilor.