Marius Șumudică face show în Liga Campionilor Asiei. Antrenorul român a bifat a doua victorie
Marius Șumudică face show alături de Al Shabab în Liga Campionilor Asiei. Antrenorul român a bifat a doua victorie consecutivă a echipei, după ce a învins-o pe Al Jazira fără drept de apel, scor 3-0. Șumudică se află pe banca lui Al Shabab din luna martie a acestui an.
VIDEO: Al Shabab – Al Jazira 3-0. Marius Șumudică face show în Liga Campionilor Asiei
Sub comanda lui Marius Șumudică, Al Shabab a făcut show în Liga Campionilor Asiei și a obținut o nouă victorie la scor. Formația din Arabia Saudită a învins-o pe Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite, cu scorul de 3-0. Marcatorii partidei au fost Carlos Carvalho, care a reușit o dublă (6′, 78′) și Al Ammar (18′).
Al Shabab obținuse o victorie la fel de clară și în prima rundă din faza grupelor, scor 3-0 cu Mumbai City, din India.
Mulțumită acestor două succese, formația antrenată de Marius Șumudică conduce Grupa B din Liga Campionilor Asiei, cu 6 puncte. În spatele său se află Mumbai City, cu 3 puncte și Al Quwa Al Jawiya (Irak), cu 3 puncte. Al Jazira este ultima clasată, fără niciun punct obținut în primele două partide.
Rezumatul partidei Al Shabab – Al Jazira 3-0:
În următoarea partidă, pe 14 aprilie, Marius Șumudică se va deplasa în Irak pentru duelul cu Al Quwa Al Jawiya.
Urmează două meciuri împotriva unui adversar încăpățânat, Al Quwa Al Jawiya, și voi continua să dau șansă la cât mai mulți jucători pentru a nu-i pune sub presiune pe oamenii noștri decisivi, Ever Banega și Carlos Carvalho. Nimic nu este decis momentan. Mergem înainte doar cu gândul de a obține și mai multe victorii”, a declarat Șumudică, după succesul cu Al Jazira.
Cosmin Olăroiu a tremurat pentru prima victorie în Liga Campionilor Asiei
Tot luni, de la aceeași oră cu Al Shabab, a evoluat și echipa antrenată de Cosmin Olăroiu în Liga Campionilor Asiei. Al Sharjah (Emiratele Arabe Unite) a întâlnit-o pe Istiqlol Dushanbe (Tadjikistan) în runda a doua și a avut parte de un meci foarte dificil. Formația antrenată de Cosmin Olăroiu s-a văzut condusă din minutul 29, însă în repriza secundă a reușit să revină și să răstoarne scorul. Caio și Bernard au marcat pentru Al Sharjah și i-au adus primele puncte din grupă lui Olăroiu. Al Sharjah a tremurat și pe final, când Aldhanhani a încasat două cartonașe galbene în interval de trei minute și și-a lăsat echipa în inferioritate.
În prima partidă din Grupa A, Al Sharjah a fost învinsă de Al Hilal (Arabia Saudită), care ocupă poziția de lider, cu 6 puncte. Al Sharjah e pe 2, cu 3 puncte, la egalitate cu Al Rayyan (Qatar). Ultima clasată este Istiqlol Dushanbe, care nu are niciun punct.
În runda următoare, pe 15 aprilie, Al Sharjah va primi vizita lui Al Rayyyan.