Marius Șumudică e cerut înapoi într-un campionat în care a mai antrenat. Când revine pe bancă tehnicianul
Antrenorul Marius Șumudică (51 de ani) este chemat înapoi în Arabia Saudită, la Al Shabab.
Șumudică a rămas liber de contract pe 7 februarie, după ce a plecat de la Yeni Malatyaspor. Arabii îl cheamă înapoi la Al Shabab, dar Șumudică spune că pentru moment nu se va întoarce acolo.
Marius Șumudică, răspuns pentru Al Shabab
Cu toate acestea, Șumudică a scris pe Twitter că se va întoarce cu siguranță la Al Shabab în anii următori. Tehnicianul a publicat și un clip video în care fanii lui Al Shabab îl felicită după un rezultat bun.
Un jurnalist saudit m-a sunat în această dimineață, să mă întrebe dacă m-aș întoarce în țară pentru a lucra acolo. O să las doar acest videoclip în locul unui răspuns.
Și un scurt mesaj pentru fanii lui Al Shabab care îmi scriu pe Twitter: într-o zi, mă voi întoarce acasă”, a scris Marius Șumudică, pe Twitter.
Șumudică a mai antrenat la Al Shabab
Marius Şumudică a pregătit-o pe Al Shabab în sezonul 2018/2019. Cu el la cârma echipei, Al Shabab a terminat pe locul 5 în prima ligă din Arabia Saudită.
În acest sezon, Al Shabab ocupă locul 5 în campionat, cu 47 de puncte. Pericles Chamusca este în prezent antrenor la Al Shabab.
Lider este echipa antrenată de Cosmin Contra, Al Ittihad, cu 60 de puncte.
Marius Șumudică, la Survivor? „Vreau să-l văd slim fit”
VIDEO Marius Șumudică, la Survivor? „Vreau să-l văd slim fit”
Fostul atacant Robert Niță (44 de ani) a participat la show-ul TV Survivor România 2022, iar în cadrul emisiunii PlaySport Live a vorbit despre experiența inedită.
Robert Niță l-a propus pe Marius Șumudică pentru următoarea ediție a show-ului.
Ar trebui să fie un personaj suficient de nervos în anumite momente, dar să aibă și glumele la el. Să știe când e de caterincă. Acolo, la un moment dat faci glume de foame, ca să mai uiți (râde) de mâncare.
L-aș propune la Survivor pe Marius Șumudică. Vreau să-l văd din nou slim fit, e și supărat acum. Pe această cale îi transmit ‘La mulți ani’, sper să ajungă pe banca Rapidului”, a mai declarat Robert Niță, în cadrul emisiunii PlaySport Live.