Marius Șumudică are zilele numărate la Gaziantep. Antrenorul ar putea să plece de la echipă după ce campionatul de va întrerupe pentru pauza de iarnă.
Acesta este în pericol deoarece la echipă va veni un nou bașkan, care urmează să vină cu propria lui echipă. Astfel, Șumudică ar putea fi înlocuit cu un nou antrenor.
Șumudică, emoții în Turcia
Marius Șumudică a spus, în glumă, că are mâna bună la bașkani, deoarece toți oamenii cu care a lucrat au ajuns bine. Primul bașkan de la Gaziantep este acum președinte de federație, iar al doilea urmează să devină primar.
”Eu am mână bună în general. Bașkanul care a lucrat cu mine acum doi ani la Gaziantep a ajuns președintele federației. Ieri am avut o discuție cu bașkanul actual, mi-a zis că am mână bună, că în două săptămâni va deveni primarul unei suburbii din Gaziantep.
Am avut o discuție în acel moment, să îmi dau seama ce se va întâmpla în viitor. Pot să pierd și cinci meciuri, dacă rămâne acest bașkan nu mă dă afară. Eu îmi fac treaba. În meciurile pe care le-am pierdut, primul meci mi s-a dat gol în minutul 47, nu au ajuns deloc la poartă. La Kasimpașa am ratat șase ocazii mari, am ratat penalty. Nu e ușor de gestionat”, spune Șumudică.
Referitor la situația lui Gaziantep, spune că el a preluat din mers o echipă, dar cu toate acestea a reușit să facă performanță.
Eu am venit la Gaziantep în ultima zi de transferuri și am făcut patru jucători: Niță, Drăguș, Junior Morais și N’Koulou, fostul căpitan al Camerunului. Prin relațiile pe care le-am avut, am reușit să îi iau.
Echipa, după cinci etape, avea 0 puncte, un gol marcat și 10 primite. Acum echipa este pe locul 10, din 20 de echipe. Bașkanul mi-a zis că nu am fost adus să salvez echipa de la retrogradare așa, în cinci etape, nu sunt magician. Mi-a zis că se aștepta să am o echipă sau două sub mine, iar în iarnă să facem transferuri și să ne ridicăm. Eu am preluat o echipă formată de altcineva și am adus doar patru jucători. Noi suntem deasupra liniei și avem cinci echipe sub noi. Mai sunt două etape foarte grele, nu pot să promit că vom câștiga: Cu Adana, ați văzut și voi meciul cu CFR. Eu am 20 de milioane valoare pe Transfermarkt. După, pe 23 joc la Karagumruk, care l-au pus antrenor pe Shota Arveladze.
Sunt mulțumit de staff-ul meu și de ce am realizat până acum. Lumea zice că Gaziantep nu va retrograda pentru că am venit eu. Am contract până în vară, dar în Turcia poți să ai și pe cinci ani, că nu știi. Nu contează cât câștig, mai bine decât în România”, a mai adăugat Șumudică.
Referitor la șansele de a pleca de la echipă, Șumudică a spus că depinde ce discuții are cu noul bașkan. Admite că există șanse ca acesta să vină cu propria echipă.
„Depinde de oamenii care vor veni. Din ce am înțeles, dacă se va schimba acest bașkan, care m-a adus pe mine, se vor schimba și toți directorii, 14. Omul care vine vine cu altă conducere. Există posibilitatea să vină cu alt antrenor”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.