Mario Iorgulescu, fiul fostului fotbalist și actualului conducător al LPF, Gino Iorgulescu, a fost condamnat definitiv la 13 ani și 8 luni de închisoare pentru omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și drogurilor.
Sentința a venit ca urmare a unui accident auto pe care l-a provocat în 2019, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.
După pronunțarea sentinței, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că a fost emis un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu. În prezent, acesta se află în Italia, unde avocații săi încearcă să evite executarea sentinței.
Autoritățile române au solicitat extrădarea lui Mario Iorgulescu pentru a-și ispăși pedeapsa în România. Cazul este înregistrat la Curtea de Apel din Milano, iar următorul termen este programat pe 11 ianuarie 2024.
Pe numele lui Mario Iorgulescu au mai fost emise două mandate europene de arestare, însă magistrații italieni au dispus ca acestea să nu fie executate, invocând starea mintală a acestuia.
Într-o declarație recentă, Gino Iorgulescu a afirmat că fiul său nu este un fugar, ci este internat într-o clinică, sub supraveghere psihiatrică. „Vă rog să vă reconsiderați poziția față de acest caz și să constatați ceea ce corespunde adevărului: Mario Iorgulescu nu este un fugar, nu se ascunde și nu duce o viață de lux.
Din păcate, este internat sub supraveghere medicală de specialitate psihiatrică, iar eu, în calitate de tutore al său, sunt obligat, atât cât voi mai putea, să am grijă de problemele care îl vizează, iar decizia judecătorilor a arătat modul în care justiția este direcționată de presă în functie de cine este în spatele acesteia și, ca atare, în curând o să vă prezint o statistică a condamnărilor similare din ultimii ani și o să vedeți cum băiatul meu a luat o condamnare astronomică, nejustificată, la comandă”, a spus Gino Iorgulescu, citat de luju.ro.
În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a provocat un accident auto, intrând cu mașina pe contrasens și lovind o altă mașină care se afla la semafor. Șoferul celeilalte mașini a decedat.
În noiembrie 2022, Mario Iorgulescu a postat o fotografie cu Bianca Marina, fosta soție a lui Steliano Filip, cu mesajul „My love”.
”Nu mai suportam singurătatea. Eram foarte singur şi trist. Nu mai suportam să stau aşa, în situaţia respectivă, în clinică. Mi-am făcut un cont de Instagram, am dat de Bianca pe acel cont, i-am scris şi am reluat legătura. Da, e mult mai serioasă relația acum”, a mai spus Iorgulescu la acea vreme.
Recent, după ce Mario Iorgulescu a aflat decizia instanței, Bianca Marina a clarificat relația dintre ei: „Ca să terminăm cu speculațiile, nu, nu sunt iubita lui Mario Iorgulescu. Suntem doar prieteni și nimic mai mult. Eu, în clipa de față, sunt o femeie singură, mă concentrez pe creșterea copilului. Sunt alături de el, trece prin momente de coșmar, dar doar ca prietenă, în niciun caz ca iubită”, a spus Bianca Marina, conform cancan.ro.