Mario Camora, mesaj categoric pentru colegii săi după înfrângerea cu FCSB: „În 11 oameni n-am avut nicio ocazie”

Octavian Vasilescu 17.04.2022, 22:59
Mario Camora, mesaj categoric pentru colegii săi după înfrângerea cu FCSB: „În 11 oameni n-am avut nicio ocazie”

CFR Cluj a cedat în fața rivalilor de la FCSB, scor 0-1, iar căpitanul Mario Camora (35 de ani) a avut un discurs ferm la finalul partidei.

Camora spune că el și colegii săi trebuie să strângă rândurile și să rămână pe locul 1 până la finalul sezonului. Fundașul lateral a tras un semnal de alarmă, spunând că CFR Cluj nu a avut nicio ocazie cât timp meciul s-a jucat în 11 contra 11. Înaintea pauzei, CFR Cluj a rămas în zece oameni. Susic a fost eliminat direct.

Ce a spus Mario Camora după CFR Cluj – FCSB 0-1

A fost un meci echilibrat, dar din păcate am luat acest cartonaș roșu. A trebuit să ne apărăm mai mult, dar o deviere a decis meciul. A deviat mingea exact cât să intre în poartă. E greu să joci 11 contra 11 cu FCSB sau Craiova, iar în zece e și mai greu. Acum trebuie să ridicăm capul, să fim mai uniți ca niciodată. Până la urmă suntem pe primul loc, trebuie să o luăm pas cu pas și să câștigăm următorul meci.

La Craiova am pierdut în ultima secundă, iar acum am pierdut după o deviere. Trebuie să analizăm bine meciul, să vedem unde am greșit. Putem câștiga campionatul numai dacă vom fi uniți, dacă vom fi un grup unit. Mai avem cinci meciuri, trebuie să câștigăm fiecare meci în parte. Astăzi n-am jucat bine nici în 11 oameni, n-am avut nicio ocazie. Trebuie să vorbim, să fim uniți și să câștigăm următorul meci. Craiova a intrat și ea în luptă, clar, e la șase puncte. Nu trebuie să mai facem pași greșiți, am făcut destui pași greșiți în acest play-off”, a spus Mario Camora, după CFR Cluj – FCSB.

CFR Cluj – FCSB 0-1. Victorie uriașă pentru echipa lui Toni Petrea

Octavian Popescu a înscris unicul gol al meciului, în minutul 74, ajutat de o deviere a lui Daniel Graovac. Portarul Cristian Bălgrădean a fost păcălit de traiectoria balonului, iar FCSB a obținut trei puncte uriașe în Gruia.

CFR Cluj a jucat o repriză în inferioritate numerică. Fundașul Mateo Susic a fost eliminat direct în minutul 43, după un fault grosolan asupra lui Darius Olaru. Mijlocașul de la FCSB a fost transportat la spital la pauza meciului.

CFR Cluj a ajuns la două înfrângeri consecutive în play-off. În runda precedentă, CFR a cedat la limită pe terenul Universității Craiova, scor 2-3.

În runda următoare, CFR Cluj va înfrunta FC Voluntari, în deplasare. FCSB merge la Ovidiu, pentru un duel cu Farul Constanța.

Clasament play-off

FCSB s-a apropiat la două puncte de rivala CFR Cluj, cu cinci etape înainte de finalul play-off-ului. Meciul retur va avea loc în ultima etapă a sezonului, pe Arena Națională. Sunt șanse mari ca titlul să fie acordat în urma acelui meci.

  1. CFR Cluj – 45 pct.
  2. FCSB – 43 pct.
  3. Universitatea Craiova – 39 pct.
  4. FC Voluntari – 30 pct.
  5. Farul Constanța – 28 pct.
  6. FC Argeș – 27 pct.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622