Petrolul a promovat în Liga 1 după ce Mario Bratu (19 ani) a marcat ambele goluri în victoria cu Concordia Chiajna, din etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 2.
După victoria cu Concordia Chiajna, Petrolul s-a întors oficial în Liga 1 după o așteptare de șase ani. Mario Bratu a sărbătorit direct pe gazon alături de suporteri.
Eroul Petrolului a fost extrem de fericit după această performanță:
Sunt foarte fericit că am reuşit să câştigăm şi să ducem Petrolul acolo unde îi este locul, în Liga 1. Mi-au spus toţi să dau la poartă şi am reuşit să înscriu două goluri frumoase. Sincer nu era important cine marchează, ci era important să batem.
Sper ca de acum încolo cariera mea să o ţină tot în sus şi să am parte numai de bucurii pe acest stadion. Abia aştept să joc pe marile stadioane ale României în Liga 1, cu echipele cele mai puternice, şi sper să o fac cât mai bine.
Da, Budescu este binevenit întotdeauna la Petrolul. Nu se ştie, depinde de conducere. Noi îl aşteptăm. Eu nu pot să spun că am un idol, îmi place foarte mult Leo Messi deoarece este stângaci la fel ca mine şi mi-a plăcut cel mai mult”, a spus Mario Bratu, conform AS.ro.
De-a lungul istoriei, Petrolul a mai câștigat de șapte ori campionatul din Liga 2: 1954, 1976-1977, 1981-1982, 1984-1985, 1988-1989, 2002-2003 și 2010-2011. „Lupii galbeni” pot triumfa pentru a opta oară în eșalonul secund, dacă vor obține un rezultat pozitiv și în ultima rundă, pe terenul celor de la Unirea Slobozia.
Etapa se încheie astăzi, cu meciul cu Universitatea Cluj – Hermannstadt. Dacă vor învinge, cei de la Universitatea Cluj vor promova și ei direct în Liga 1.