Marele Novak Djokovic e gata să se retragă? Mesajul misterios transmis de numărul 1 mondial

Dragos Stefanescu 20.10.2021, 09:17
Marele Novak Djokovic e gata să se retragă? Mesajul misterios transmis de numărul 1 mondial

Novak Djokovic este unul dintre cei mai mari campioni din istoria tenisului mondial. Liderul clasamentului ATP a avut un an fantastic în care a triumfat la trei turnee de Grand Slam. Ultimele declarații făcute înaintea noului sezon competițional suscită ideea că marele Novak Djokovic e gata să se retragă.

Novak Djokovic e gata să se retragă?

Pandemia de COVID-19 lovește în continuare sportul mondial. Marile competiții sportive stau sub semnul restricțiilor sanitare impuse de autorități. Novak Djokovic (1 ATP) a participat ultima dată la turneul de la US Open, unde a pierdut finala împotriva lui Daniil Medvedev. Din cauza accidentărilor, sârbul nu a mai participat la niciun turneu după finala pierdută la US Open.

Planurile pentru noul sezon competițional au început, iar prezenţa liderului ATP la primul Grand Slam al anului este incertă. Motivul principal îl constituie faptul că organizatorii Australian Open 2022 (17-30 ianuarie) pregătesc foarte multe restricţii, la fel ca anul trecut. În plus, aceștia iau în calcul ca în turneu să aibă drept de joc doar sportivii care sunt vaccinaţi şi cei care au trecut, recent, prin boală. Situaţia actuală în care oamenii au început să fie împărțiți pe categorii de „vaccinaţi“ şi „nevaccinaţi“, l-a enervat pe Novak Djokovic. Sârbul a fost extrem de vehement când a fost întrebat despre vaccinare şi prezenţa sa la Australian Open 2022.

Urmăresc situaţia din Australia şi, din câte înţeleg, decizia finală a autorităţilor şi a Tennis Australia va veni în două săptămâni, deci în prima sau a doua săptămână a lunii noiembrie. Nu cred că se vor schimba mult condiţiile, în raport cu ceea ce ştim deja. Aşa cum a fost cazul în acest an, vor exista o mulţime de restricţii.

Ceea ce am auzit de la managerul meu, care e în contact direct cu persoane din Federaţia Australiei, e că încearcă să îmbunătăţească condiţiile pentru toată lumea. Atât pentru cei care au fost vaccinaţi, cât şi pentru cei care nu s-au vaccinat. Nu voi dezvălui dacă m-am vaccinat sau nu. Nu ştiu dacă merg în Australia, nu ştiu ce se întâmplă. În prezent, situaţia nu e deloc bună”, a declarat Novak Djokovic.

Novak Djokovic, nemulțumit de restricțiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19

Novak Djokovic și-a exprimat mereu părerile într-un mod extrem de sincer și direct. Pe tema pandemiei de COVID-19, sârbul pare de-a dreptul exasperat de mediatizarea excesivă care se face în media internațională. La debutul pandemiei, Djpkovic împreună cu familia lui au fost infectați cu virusul dar au trecut ușor prin boală. Atitudinea lui Djokovic față de situația pandemică mondială a fost cea a unui om care desconsideră gravitatea situației. Sârbul a organizat turneul demonstrativ de tenis „Adria Tour“, într-o perioadă în care sportul mondial era oprit, aproape în totalitate. La apariția vaccinurilor anti COVID-19,  sârbul a părut a fi unul dintre cei care contestă imunizarea, având în vedere discursul său.

De curând, Djokovic a vorbit despre situația actuală din sportul mondial și nu numai. Sârbul s-a arătat extrem de scârbit de faptul că oamenii sunt judecați după faptul că s-au vaccinat sau nu.

Sunt multe speculaţii, inclusiv din partea presei, care mă deranjează. N-am vorbit foarte mult despre vaccin. Nici n-avea sens, pentru că toată lumea deja face presupuneri din cauza declaraţiei pe care am dat-o, anul trecut.

Nu doar în sport, ci în general, s-a creat o diferenţă între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi. Sunt dezamăgit. E oribil dacă discriminăm o persoană doar pentru că ia o decizie personală. E treaba fiecărui om dacă vrea sau nu să se vaccineze.

Media pune presiune pe mulţi oameni. În acest moment, sunt prea multe informaţii contradictorii. Totul se schimbă rapid. *Eu am propria opinie, dar nu voi dezvălui dacă sunt sau nu vaccinat. E o chestie personală. Mi se pare deplasat să întrebi asta! Prea mulţi oameni îşi iau această libertatea, de a întreba dacă te-ai vaccinat. Apoi, te judecă! Orice ai răspunde, da, nu, poate, mă gândesc, vor profita”, a spus Novak Djokovic.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622