Marea țeapă luată de Mircea Rednic la Dinamo. Își pune vestiarul în cap după ultimele evenimente?

Bădulescu Silvian 16.12.2021, 14:09
Marea țeapă luată de Mircea Rednic la Dinamo. Își pune vestiarul în cap după ultimele evenimente?

Dinamo București a obținut primul succes, după 15 etape de secetă. „Câinii” s-au impus la limită, 1-0, în fața celor de la Chindia Târgoviște și au acumulat 11 puncte.

Totuși, problemele nu dispar la echipă, deoarece contractele lui Cosmin Matei și Steliano Filip nu pot fi reziliate în orice condiții.

Matei și Filip, excluși din lot

Cei doi fotbaliști au fost excluși din lotul echipei, iar antrenorul Mircea Rednic a declarat că nu se va mai baza pe serviciile acestora. S-a discutat intens în presă că cei doi ar fi încercat să-l dea pe antrenor afară, întorcând echipa împotriva „Puriului”.

Totuși, deși nu intră în planurile antrenorului, contractele celor doi nu pot fi reziliate peste noapte. Cel puțin până la pauză competițională, cei doi vor rămâne la echipă și vor fi plătiți, chiar dacă nu vor evolua.

Mi s-a demonstrat că vorbeau că n-au nicio treabă cu mine, dar evoluțiile lor nu m-au convins. Nu mai au nicio șansă cât sunt eu antrenor. Matei își reziliază contractul, Filip a zis că da, dar să primească salariul până la vară. Dacă pierd, pierd pe mâna mea” a declarat Rednic, după meciul cu Chindia Târgoviște.

Cum poate scăpa Dinamo de Matei și Filip

Din punct de vedere financiar, cei doi au salarii destul de mari. Steliano Filip ar avea 9500 de euro pe lună, dar o parte din această remunerație ar fi suportată de Nicolae Badea. Pe de altă parte, Cosmin Matei ar avea undeva la 5000 de euro pe lună.

Rezilierea celor două contracte ar însemna plata unor sume compensatorii mari, ceea ce ar reprezenta probleme majore pentru bugetul lui Dinamo. Rzăvan Zăvăleanu și Iuliu Mureșan ar trebui să-i convingă pe cei doi jucători să nu aibă pretenții financiare foarte mari.

Rezilierea e o procedură complicată pentru o firmă în insolvență

Rezilierea unilaterală a unui contract, într-o firmă aflată în insolvență, este o procedură destul de complicată, care nu poate fi stabilită de dragul de a satisface apetența unui antrenor de a fi recunoscut drept șeful unui vestiar.

Deși Mircea Rednic a declarat clar, în mod public, că nu se va mai baza pe cei doi jucători și că sunt liberi să plece, aceștia vor fi plătiți de Dinamo, în continuare, cel puțin până în următoare perioadă de transferuri. Rămâne de văzut dacă cei doi își vor rezilia înțelegerile cu Dinamo și dacă vor avea pretenții salariale ridicate.

De la revenire, nici Matei și nici Filip nu au mai fost acei jucători care făceau diferența cu câteva sezoane în urmă, când erau căpitani ai echipei, iar clubul din „Șoseaua Ștefan cel Mare” încasa sume importante pentru ei.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622