Marea provocare pentru Simona Halep abia acum urmează. Ce se întâmplă după turneul de la Roma

Gabriel-Alexandru Ioniță 13.05.2022, 08:28
Marea provocare pentru Simona Halep abia acum urmează. Ce se întâmplă după turneul de la Roma

După ce a fost eliminată în turul doi la Roma de americanca Danielle Collins, Simona Halep se pregătește acum pentru turneul de la Roland Garros, Grand Slam-ul său preferat. Fostul lider mondial s-a impus pe zgura de la Paris în 2018. Iar acum speră să facă o performanță cât mai bună.

Simona Halep se pregătește pentru turneul de la Roland Garros, unde nu a putut juca anul trecut din cauza accidentării la gamba stângă

Turneul din capitala Franței se va desfășura în perioada 22 mai – 5 iunie. Iar până la acel moment, Simona Halep nu va mai participa la niciun alt turneu. Jucătoarea de 30 de ani din Constanța își dorește să fie cât mai odihnită înaintea primului său Grand Slam de la începutul colaborării cu Patrick Mouratoglou.

Simona Halep nu a participat la ediția de anul trecut a turneului de la Roland Garros. Ea abia ce suferise, la Roma, acea accidentare care a ținut-o în afara terenului aproape întreaga parte secundă a sezonului. În meciul cu Angelique Kerber, românca a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, care i-a pus foarte multe probleme ulterior.

Halep a fost aproape de o nouă accidentare gravă și la ediția din acest an a turneului de la Foro Italico. În meciul pierdut cu Danielle Collins în turul doi, scor 6-7, 3-6, în primul set, românca a călcat greșit în timpul unui punct, iar glezna ei a fost extrem de solicitată în acel moment.

Din fericire, nu s-a întâmplat nimic grav, iar Simona a putut duce la bun sfârșit partida. S-a putut însă observa o scădere în jocul ei după acel moment. După ce în primul set a avut un nivel foarte ridicat și a pus mari probleme adversarei, în manșa secundă acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar Danielle Collins s-a distanțat rapid la 4-0 și a pus punct meciului ceva mai târziu, scor 6-3.

De-a lungul carierei mele am luptat pentru ceea ce am crezut și pentru ceea ce am vrut să obțin. O voi face mereu, prin suișuri și coborâșuri. Sprijinul necondiționat pe care îl primesc de la mulți dintre voi înseamnă lumea pentru mine. Mulțumesc, lupta continuă”, a transmis Simona Halep pe rețelele de socializare după eliminarea de la Roma.

Cum s-a prezentat românca în prima parte a acestui sezon

Până acum în acest sezon, Simona Halep a participat la 7 turnee și a câștigat unul. Ea s-a impus la Melbourne Summer Set 1, chiar prima competiție pe care a jucat-o în 2022, după o finală cu Veronika Kudermetova. Ulterior, la Australian Open, românca a fost eliminată în optimile de finală de franțuzoaica Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 4-6.

Halep a mai jucat în acest sezon la Dubai, Doha, Indian Wells, Madrid și Roma. Ea are în acest an un palmares care cuprinde 19 victorii și 6 înfrângeri.

Ce șoc pentru Simona Halep după turneul de la Roma. WTA va publica lista la începutul săptămânii viitoare

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622