Marco Dulca, subiect pe axa FCSB – Universitatea Craiova, după numirea lui Mirel Rădoi: „Va trebui ca lucrurile să fie clare!”
Mirel Rădoi a vorbit despre interesul pentru Marco Dulca (23 de ani). Actualul mijlocaș al celor de la FCSB a fost, recent, subiect de discuție între Gigi Becali și antrenorul Universității Craiova.
Mirel Rădoi este noul antrenor al Universității Craiova. Fostul selecționer a luat și primele măsuri la nivelul lotului. Îi va păstra pe Ionuț Vînă și Dan Nistor. Și Vergil Andronache va rămâne în staff, deși a fost adus în club de Laszlo Balint.
Marco Dulca, subiect pe axa FCSB – Universitatea Craiova, după numirea lui Mirel Rădoi
La conferința de prezentare, Mirel Rădoi a fost chestionat și despre interesul pentru Marco Dulca. Mijlocașul celor de la Chindia a ajuns, între timp, la FCSB. Gigi Becali chiar a dezvăluit că l-a sunat pe finul său pentru a-l întreba despre jucător.
Potrivit patronului FCSB, Mirel Rădoi a evitat un răspuns clar, moment în care Gigi Becali a realizat că acesta va semna cu Universitatea Craiova.
„Marco e un jucător pe care l-am antrenat, atât la U21, cât și la naționala olimpică. E un jucător de care eu am fost foarte mulțumit.
Antrenorul decide să aducă jucători și clubul poate interveni. Va trebui ca lucrurile să fie clare, ambele părți să fie de acord cu acel jucător.
Cunosc foarte bine campionatul, am, dacă stau să calculez, 200 de jucători pe care i-am monitorizat. Am participat la cantonamente, antrenamente, am făcut rotație, avem o analiză față de jucători și echipe”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă de prezentare la Universitatea Craiova.
Gigi Becali: Știam de Rădoi!
Omul a încercat să adune date despre Marco Dulca, iar unul dintre cei întrebați a fost fostul selecționer.
„Știam de Rădoi. Adică nu știam 100%, dar bănuiam. Sunt niște lucruri pe care le mai vorbesc și eu cu ăla, cu ăla. Am vorbit și cu finul, dar el nu a confirmat niciodată că se duce. Dar știți după ce mi-am dat seama? Eu l-am întrebat de Dulca și el mi-a spus mie.
Nu prea voia să îmi zică. ’Nu știu ce, că la-la’. Eu îl întreb ce părere are de Dulca și el o lălăia. Mi-am dat seama că ceva e în neregulă. Până la urmă a zis ’da, mă, nașule’.
Și atunci eu mi-am dat seama. Că înseamnă că au tatonat atunci. Am văzut că și Rotaru mai vorbește de noi, atunci vorbesc și eu despre ei. Nu cu dușmănie, deși suntem în concurență”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
Marco Dulca a debutat pentru FCSB în remiza de la Mioveni, 1-1.
Dacă are curajul ăsta Rădoi, bravo lui! Eu, dacă era în locul lui, spuneam ‘vin vineri dimineaţă la antrenament’. Adică după meci,
Gigi Becali