Marcator în poarta lui Oblak, Denis Drăguș are încredere în națională: ”Jucăm din ce în ce mai bine”

Iosif Pintilie 17.11.2022, 21:37
Marcator în poarta lui Oblak, Denis Drăguș are încredere în națională: ”Jucăm din ce în ce mai bine”

România a pierdut ultimul meci de pe teren propriu din acest an. Tricolorii au fost înfrânți de coșmarul din 2001, Slovenia, cu 2-1, după un meci jucat pe Cluj Arena.

”Oaspeții” aveau un avans de două goluri după 32 de minute. Golul României a fost marcat de Denis Drăguș, atacant ce are o formă foarte bună în Belgia.

Denis Drăguș, mulțumit

Atacantul s-a declarat mulțumit de rezultat și fericit că a marcat primul său gol pentru echipa națională. De asemenea, el spune că echipa națională are un viitor frumos.

„Cred că prima repriză nu am avut destul de mult curaj, cred că asta ne-a lipsit. În a doua repriză s-a văzut că am avut încredere în noi, am avut ocazii, i-am dominat clar. Puteam chiar să câștigăm. Cred că trebuie să ne uităm la repriza a doua și așa să intrăm de la început.

Mă bucur, orice reușită la națională înseamnă mult, mă bucur că am reușit să dau primul gol. Sper ca pe viitor, cu reușitele mele, să luăm puncte și să ne calificăm la turnee finale. Eu când intru în teren vreau să dau totul și cred că în seara asta am dat totul. Sper să o țin tot așa. Când vin la echipa națională, sper ca tot grupul să fie apt.

Trebuie să luăm fiecare meci ca pe un mod de a crea o familie, un grup unit. Cred că ați văzut că sunt foarte mulți jucători tineri. Eu sper să jucăm din ce în ce mai bine, să fim pregătiți când începe campania”, a spus Denis Drăguș, după meciul de la Cluj.

Echipele folosite

ROMÂNIA: H. Moldovan – Cr. Manea, Burcă, Nedelcearu (Drăguşin 72), Vătăjelu (Opruţ 60) – R. Marin (Boloca 84), M. Marin, Cicâldău (Olaru 60) – Cordea (46 Moruţan), Puşcaş, Drăguş (Petrila 73).

Rezerve: Târnovanu, Popa – Opruț, Băluță, Ștefănescu, Petrila, Pantea, Rus, Paraschiv, Olaru, Moruțan, Drăgușin,  Sefer, Păun, Boloca

Selecționer: Edward Iordănescu

SLOVENIA: Oblak – Stojanovic, Blazic (Mevlja 46), Bijol, Balkovec (Sikosek 70) – Lovric (Karnicnik 46), Cerin, Kurtic (Stankovic 85), Verbic (Horvat 79) – Sesko, Sporar (Vomberger 46).

Rezerve: Vidovsek, Vekic, Karnicnik, Stankovic, Elsnik, Zajc, Horvat, Mevlja, Vombergar, Zahovic, Brekalo, Sikosek

Selecționer: Matjaz Kek

Arbitru: Nicolas Laforge (Belgia)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622