Manchester United se vinde, e oficial! Suma colosală în miliarde oferită chiar azi de arabi familiei Glazer

George Drafta 18.02.2023, 18:45
Manchester United se vinde, e oficial! Suma colosală în miliarde oferită chiar azi de arabi familiei Glazer

Tranzacţia secolului este pe cale să se încheie în Anglia. Familia care o patronează pe Manchester United a primit o ofertă aproape imposibil de refuzat pentru vânzarea legendarei grupări a diavolilor roşii.

Şeciul Jassim Bin Hamad Al Thani este dispus ă plătească 6 miliarde de euro pentru preluarea clubului înfiinţat în 1878. Iar potrivit jurnaliştilor de la BBC, actuali patroni ar urma să dea curs propunerii venită din Golful Persic.

Dacă afacerea va fi parafată qatarezii vor fi protagoniştii celei mai de succes vânzări din sportul mondial. După ce au investit peste 220 de miliarde de dolari pentru organizarea în premieră a Cupei Mondiale pe timp de iarnă, acum şeicii vor să dea lovitura prin preluarea unui alt nume mare a fotbalului.

Şeicii interesaţi să cumpere Man United
Şeicii interesaţi să cumpere Man United

Ar fi al doilea gigant al sportului rege preluat de qatarezi, după ce la conducerea celor de la PSG se află de asemenea reprezentanţi ai micuţei ţări din Orientul Apropiat.

Intenţie declarată oficial

Şeicii lucrează „la vedere”. Ei au trimis deja un comunicat prin care îşi prezintă clar intenţiile.

„Șeicul Jassim a confirmat astăzi depunerea unei oferte pentru Manchester United. Oferta plănuiește să readucă clubul la gloria de odinioară atât de pe teren, cât și în afara lui. Mai presus de toate, vom încerca, încă o dată, să readucem clubul de fotbal Manchester United în inima fanilor. Oferta va fi plătită integral de fundația șeicului Jassim.

Care caută să investească în echipe de fotbal, în baze de antrenament, stadioane și o infrastructură mai largă, în experiența fanilor și în comunitățile clubului. Viziunea pentru Manchester United este să revină la excelență și să fie privit ca cel mai măreț club de fotbal din lume. Mai multe detalii vor fi fi lansate ulterior”, a fost abordarea qatarezilor, citaţi de Goal.

Ani de zile numărul 1 în lume

Clubul de pe Old Trafford a fost la începutul acestui secol cel mai profitabil din lume. Şi-a pierdut statutul în detrimentul granzilor Spaniei, Real Madrid şi Barcelona. Qatarezii încearcă să îl readucă în frunte şi prin performanţele echipei. Au trecut 10 ani de când United a cucerit ultimul titlu în Premier League.

Şi 12 ani de când formaţia roş-albă a ajuns ultima oară într-o finală de Champions League. Familia Glazer deţine gruparea engleză din anul 2005, însă „mandatul” lor a fost contestat îndelung de fanii diavolilor. Ei ssunt acuzaţi că în aceşti 18 ani de „domnie” Manchester United a acumulat datorii de 1,5 miliarde de euro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622