Manchester United dă afară 13 jucători în această vară. Lista completă a fotbaliștilor trecuți pe „linie moartă”
Erik ten Hag pregătește o revoluție în toată regula la Manchester United. Nu mai puțin de 13 jucători vor fi dați afară în această vară, decizie care are și un impact financiar major.
Manchester United renunță la 13 jucători în această vară. Lista completă a lui Erik ten Hag
Potrivit Daily Mail, cel mai răsunător nume aflat pe picior de plecare este Jadon Sancho, ajuns doar o umbră a jucătorului care impresiona până nu demult în tricoul Borussiei Dortmund. Staff-ul tehnic nu mai are încredere că randamentul său se va îmbunătăți în perioada următoare, așa că urmează să fie vândut, pe o sumă destul de accesibilă.
„Doar” 40 de milioane de euro trebuie să vireze clubul care dorește să-l transfere, mult sub prețul plătit în 2021, când a fost achiziționat din Bundesliga, respectiv 85 de milioane. Într-o situație similară se află și Harry Maguire, cel de-al doilea jucător important de pe „lista neagră”, adus pentru 87 de milioane de euro de la Leicester, în 2019. Acum va putea pleca tot în schimbul a 40 de milioane.
Fosta campioană a Angliei ar fi fost interesată de repatriere, dar retrogradarea în Championship a făcut ca mutarea să devină, practic, imposibilă. Anthony Martial, Fred, Scot McTominay și Anthony Elanga sunt alte staruri care nu mai intră în vederile lui ten Hag, mai ales că transferurile lor ar rotunji serios veniturile clubului, permițând astfel o campanie de achiziții cel puțin decentă.
Lista îi mai cuprinde pe Donny van de Beek, Hannibal Mejbri, Alex Telles, Eric Bailly, Brandon Williams, Dean Henderson și Zidane Iqbal, în schimbul cărora nu vor putea fi obținute, totuși, sume mai mari de 20 de milioane de euro. Nici David De Gea nu e sigur că va mai continua pe „Teatrul Viselor” din sezonul viitor, în condițiile în care se află la final de contract, dar decizia finală în privința lui încă se lasă așteptată.
Pickford, înlocuitorul lui De Gea
De altfel, Manchester United are deja pregătită varianta de înlocuitor pentru situația în care va rămâne fără portarul titular. The Sun anunță că oficialii clubului vor înainta o ofertă de 50 de milioane de euro pentru Jordan Pickford, care se află la Everton încă din 2017, când a fost adus în schimbul a 28,5 milioane de euro, de la Sunderland.
Acesta a bifat 237 de partide în tricoul „caramelelor” și este titularul de drept al naționalei Angliei, preferat de selecționerul Gareth Southgate în detrimentul lui Aaron Ramsdale de la Arsenal. În plus, cota sa de piață a ajuns la 25 de milioane de euro.