Man, Moruțan și Marin au plecat în vacanță la peste 10.000 de kilometri de România.
Dennis Man, Olimpiu Moruțan și Marius Marin au fost convocați la naționala României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția, din preliminariile EURO 2024.
La câteva zile după meciul cu Elveția, terminat 2-2, Dennis Man, Olimpiu Moruțan și Marius Marin și-au făcut bagajele și au plecat în Mexic, în vacanță, la peste 10.000 de km de România.
Cei trei internaționali români au postat, pe rețelele sociale, mai multe fotografii din vacanța de vis. În acestea se poate observa un peisaj mirific din orașul aflat pe marginea Oceanului Atlantic.
Olimpiu Moruțan a fost unul dintre protagoniștii remizei dintre Elveția și România, având în vedere că i-a pasat la cele două goluri marcate de Valentin Mihăilă.
„Mă bucur că am scos un rezultat bun, sperăm să o ținem tot așa și să nu pierdem niciun meci până la final. Sincer, când am intrat îmi doream să facem un rezultat bun, dar nu mă așteptam nici eu (n.r. să egaleze România).
Mă bucur că am contribuit cu două pase de gol, am făcut un efort foarte mare în seara asta. Sper să aveți mai multă încredere în mine pe viitor, să vă bucurați când o să joc.
Am scos un rezultat foarte mare în Elveția. Sper să câștigăm cu Israel și Kosovo. A fost mai mult noroc în seara asta, dar rezultatul ne ajută.
În România, tot timpul sunt critici. Am stat un an în Italia, n-am fost criticat niciodată după un meci mai prost. Am avut evoluții foarte bune în Serie B, un campionat foarte dificil, dar lumea nu știe.
Am fost criticat o dată în Italia, dar cu bun simț. În România, tot timpul ne critică lumea, nu știu de ce suntem un popor așa. Nu pot să spun că n-au dreptate, dar să fie mai mult cu noi, să ne calificăm la un turneu final”, a declarat Olimpiu Moruțan, la finalul partidei cu Elveția.
Sursa foto: Instagram