În urmă cu 33 de ani, Nadia Comăneci (60 de ani) a fugit pe ascuns din România comunistă și a ajuns în Statele Unite ale Americii.
Cea mai mare gimnastă din istoria României a părăsit țara în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989. La o lună după ce a ajuns în SUA, Nadia Comăneci a acceptat propunerea CNN de a discuta în direct la TV cu familia ei. Familia Nadiei a rămas în România în perioada respectivă, iar în decembrie 1989 au fost martori la Revoluție.
Mai jos puteți citi dialogul emoționant pe care Nadia Comăneci l-a avut cu mama și fratele său, pe 28 decembrie 1989, după Revoluție, conform GSP.ro:
Nadia: – Alo, mama! Alo?
Mama Nadiei: – Da, mămică! Da, fetiță.
– Ce faci?
– Ce să fac, mamă? Ce faci tu?
– Ce să fac. Am vrut să văd ce faceți voi, că n-am putut să vorbesc cu voi.
– Da…
– Linia a fost ocupată! Voi ce faceți?
– Nadia, ce faci mami, ești bine?
– Eu sunt bine… Voi sunteți bine?
– Da, mamă!
Fratele Nadiei: – Nadia, auzi, mă? Ce faci, păsărică?
Nadia: – Ce faci, Adi?
Mama Nadiei: – Nadia, auzi mămică. Au scris aici pe statuie la Universitate că Nadia Comăneci este împușcată de un terorist. Am fost foarte îngrijorată de tine…
Nadia: – Dar nu este adevărat!
Fratele Nadiei: – E un frig aici de mori!
Nadia: – Lasă… Bine că sunteți sănătoși!
Mama Nadiei: – Fetiță. Auzi, mami. Ai auzit ce a fost aici, da?
Nadia: – Da, da. Am văzut tot!
– Nadia! Am trecut, mamă, prin multe necazuri! Am trecut prin multe necazuri!
– Nu contează. Acum sunteți bine.
– Am avut probleme mari.
– Cu Securitatea?
– Da, da… Am avut zile și nopți întregi… Bine că ești sănătoasă.
– Și voi la fel! Aștept să vă văd.
– Mamă, poți să ne dai telefon!
– Acum merge telefonul?
– Încearcă! Ne-a dat drumul la telefon.
– Bine! O să vă dau telefon.
– Fetiță…
– O să vorbim, da!
Fratele Nadiei: – Sună-ne seara să vorbim și noi mai multe. Am să-ți zic multe chestii și să-mi povestești cum a fost cu granița…
Nadia: – Dar de la ce a pornit toată Revoluția asta?
– S-a săturat lumea…
– Așa de-odată după ce-am plecat?
Mama Nadiei: – Auzi! Ai făcut un pas bun!
Nadia: – Abia aștept să vă văd. O să ne-auzim la telefon.
Fratele Nadiei: – Mă, noi te-așteptăm să vii. Vreau să-ți spun un lucru! Au vrut să-ți ia casa, să-ți ia medaliile.
Nadia:- Să-mi ia medaliile?
– Da…
– Dar sunt acasă medaliile?
– Da, da, sunt acasă. Eu am de gând să facem o cameră. Știi cum s-o facem? Să punem toate medaliile pe perete, gen muzeu. Două camere, gen muzeu.
– Foarte bine.
Mama Nadiei: – Nadia?
Nadia: – Da, da…
– Au venit și la mine mi-au făcut inventarul și mi-au pus sechestru!
– Pe casă?
– Da, da… Acum unde stai?
– Eh, principalul e că ești sănătoasă. Bine, mamiță, ne mai suni, fetiță!
– Da, da. Vă sun. Sunt fericită că am vorbit cu voi.
– Nadia, salutări de la toate prietenele tale.
– Îmi pare bine.
– Și de la rude.
– Da…
– Nadia, tu unde ești?
– În New York!
– În New York?
Fratele Nadiei: – Abia aștept să ne vedem să facem un șpriț d-ăla ca pe vremuri.
Nadia: – Da, da. Vă pun și vă sun diseară!