Adrian Mititelu a luat o decizie aparent surprinzătoare după înfrângerea drastică suferită de FC U. Craiova pe teren propriu în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, scor 0-5, în ultimul meci din acest sezon. Clubul din Bănie a anunțat că a activat clauzele de prelungire a contractelor pentru nu mai puțin de 12 jucători.
Astfel, oficialii clubului demonstrează că au planuri mărețe pentru sezonul viitor, când vor ataca, cel mai probabil, accederea în play-off. Pe lângă acești 12 jucători care își vor prelungi contractele, oltenii îl vor păstra și pe Juan Bauza, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei în această stagiune.
Argentinianul a fost doar împrumutat până acum de FC U. Craiova de la Csikszereda, dar acum cluburile au ajuns la un acord pentru un transfer definitiv. Noul contract al lui Bauza la Craiova se va întinde pe 3 ani.
De asemenea, prin intermediul comunicatului de presă transmis joi, FC U. Craiova a anunțat și că i-a făcut o ofertă oficială lui Nicolo Napoli, de prelungire a contractului care expiră la finalul acestui sezon. Și negocierile cu antrenorul care a plecat deja în țara natală, în vacanță, se vor finaliza până la data reunirii lotului.
Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că, în cursul acestei săptămâni, au fost activate clauzele de prelungire ale contractelor pentru următorii jucători:
• Răducu Mogoșanu
• Lorenzo Paramatti
• Dominik Kovačić
• Jérémy Huyghebaert
• Vlad Achim
• Claudiu Bălan
• Ionuț Zanfir
• William Baeten
• Benjamin Van Durmen
• Andrea Compagno
• Samuel Asamoah
• François MarquetÎn ceea ce îi privește pe ceilalți jucători ale căror nume nu au fost menționate mai sus, aceștia se află în continuare sub contract cu clubul nostru.
De asemenea, tehnicianului italian, Nicoló Napoli, i-a fost propus un nou contract iar negocierile urmează să se finalizeze până la data reunirii lotului”, a transmis FC U. Craiova prin intermediul site-ului oficial.
În schimb, clubul din Bănie nu a făcut niciun anunț referitor la alți trei fotbaliști, extrem de importați în acest sezon. Este vorba despre Sidibe, Ondaan și Diallo. Și contractele lor expiră la finalul lunii iunie și, cel mai probabil, întrucât clubul nu a spus nimic despre ei, nu vor mai evolua la FC U. Craiova și în sezonul viitor.
Este de așteptat ca, în perioada de transferuri din această vară, conducerea clubului alb-albastru să și aducă unii jucători noi. Condiție impusă ferm de Nicolo Napoli pentru a continua în Bănie.