Constantin Budescu este ultimul nume înscris pe lista fanilor lui Octavian Popescu. „Magicianul” l-a putut urmări de aproape pe tânărul de numai 19 ani în scurta perioadă în care a jucat alături de el la FCSB.
Budescu s-a despărțit în această iarnă de formația roș-albastră și a semnat cu cei de la FC Voluntari. Acum, el a susținut o conferință de presă înaintea meciului pe care ilfovenii îl vor juca împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș la finalul acestei săptămâni și a vorbit, printre altele, și despre golul fabulos reușit de Octavian Popescu în meciul cu CFR Cluj.
Mijlocașul ofensiv de 32 de ani a explicat că acea execuție de senzație nu a fost deloc întâmplătoare. El a dezvăluit că lui Popescu îi ies frecvent astfel de procedee și la antrenamente. Mai mult, Budescu a spus chiar că nivelul de joc al lui Tavi este în realitate mult mai ridicat de cât ce se poate observa din fața televizorului.
Tavi este un jucător foarte bun. Până să-l întâlnesc la Steaua (n.r. FCSB), din ce vedeam la televizor, nu mi se părea chiar așa de bun. Dar, după ce l-am văzut la antrenamente, și chiar și la meciuri, le-am spus și colegilor că e mult mai bun decât ceea ce vedem noi la televizor. Cu siguranță n-a fost întâmplătoare execuția lui din meciul cu CFR. Are execuții la fel și la antrenament”, a spus Budescu.
Octavian Popescu a generat în aceste zile un conflict la nivel înalt în fotbalul românesc. Mihai Stoica l-a atacat destul de dur pe Ladislau Boloni pentru faptul că acesta a spus în cadrul conferinței de presă de miercuri că nu reușește să identifice fotbaliști română talentați în acest moment.
Managerul general de la FCSB l-a contrazis pe fostul mare internațional, folosindu-se chiar de evoluția de excepție pe care Tavi Popescu a avut-o în partida cu CFR Cluj de pe Arena Națională.
Culmea e că duminică un jucător chiar a arătat ceva special, o evoluție specială. Eu cred că Boloni n-a văzut meciul FCSB – CFR. O declarație atât de anapoda după meciul ăsta, un meci de pus în ramă.
Iar tu să spui că n-ai văzut un jucător talentat după FCSB – CFR, înseamnă că ai avut alte preocupări. Cred că au ales bine cei de la Federație”, a spus Mihai Stoica Telekom Sport.