„Made” în afara României. 12 fotbaliști din lotul lui Iordănescu, născuți sau educați în vestul Europei

Cosmin Olteanu 06.09.2023, 08:44
„Made” în afara României. 12 fotbaliști din lotul lui Iordănescu, născuți sau educați în vestul Europei

„Made” în afara României. 12 fotbaliști din lotul lui Iordănescu sunt născuți sau educați în vestul Europei.

Pentru România, urmează două partide extrem de importante în preliminariile Euro 2024. Pe 9 septembrie, „tricolorii” o vor înfrunta pe Israel, în timp ce, pe 12 septembrie, vor da piept cu naționala din Kosovo. Ambele meciuri se vor disputa la București.

„Made” în afara României. 12 fotbaliști din lotul lui Iordănescu, născuți sau educați în vestul Europei

Lotul convocat de selecționerul Edi Iordănescu are în componență nu mai puțin de 12 jucători care au crescut ori s-au format în fotbalul din străinătate, ajungând înainte de a împlini 20 de ani pe meleaguri străine.

Astfel, toți cei trei atacanți din lotul României – Alibec, Pușcaș și Bîrligea – sunt produșii fotbalului italian. Primii doi au ajuns la Inter Milano, în timp ce ultimul s-a format la Cantera Ribolla apoi Palermo.

În compartimentul de mijloc, avem patru jucători formați în afară: Marius Marin, la Sassuolo, Ianis Hagi, la Fiorentina, Tudor Băluță, la Brighton, respectiv Screciu, la Genk și Lommel.

Totodată, în defensivă avem cinci jucători care se încadrează la această categorie. Andrei Rațiu și Bogdan Racovițan sunt născuți și crescuți în Spania, respectiv Franța, în timp ce Rus a ajuns în Ungaria, Drăgușin în Italia, iar Manea în Belgia.

Lotul României pentru partidele cu Israel și Kosovo

PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)

FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)

MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)

ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622