Au trecut deja câteva luni bune de când au apărut primele zvonuri cu privire la o posibilă idilă între Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov. Nu cu mult timp în urmă, tenismenul bulgar și actrița au confirmat, pe social media, că sunt într-o relație. Acum, cei doi s-au afișat împreună la un eveniment cinematografic din Italia, acesta fiind prima lor apariție oficială ca și cuplu.
Încă din luna aprilie, în presă apăreau tot felul de zvonuri despre o posibilă relație între Ghenea și Dimitrov. Dacă la început au fost destul de discreți din acest punct de vedere, acum ei s-au afișat împreună la un festival de film din Peninsulă. Astfel Mădălina și Grigor au bifat prima lor apariție la un eveniment monden.
La fel ca întotdeauna, românca a arătat cum nu se poate mai bine. Îmbrăcată într-o rochie elegantă, cu umerii goi și un decolteu generos, actrița a făcut senzație la festivalul de film din Italia. Artista și tenismenul par să fie foarte fericiți împreună, mai ales că Ghenea nu și-a dezlipit privirea de la iubitul ei. În fața fotoreporterilor, vedeta a fost numai un zâmbet.
După cum vă spuneam, zvonuri despre relația lor au apărut încă din primăvară. Cu toate acestea, până de curând, frumoasa actriță nu a vorbit despre noul ei iubit. Asta până când cei doi și-au făcut publică relația pe social media. Acum, Ghenea și Dimitrov nu se mai ascund și își arată iubirea unuia pentru celălalt ori de câte ori au ocazie.
La turneul de la Wimbledon, Mădălina l-a susținut pe sportivul Bulgar din tribune. Ba chiar mai mult de atât, după o partidă, actrița și-a sărutat cu pasiune iubitul. La începutul anului curent, fanii artistei o întrebau pe aceasta dacă are un iubit. Ei bine, românca a evitat să dea un răspuns concret.
”’Ești logodită?’ Ce-mi place întrebarea asta! Daca spun că sunt logodită, se speculează că sunt cu el pentru interes, dacă nu spun că nu am iubit, lumea zice că nu mă vrea nimeni. Nu vă zic adevărul, îl țin pentru mine. Dar sunt fericită”.
Curioși, fanii au insistat pe această temă, însă Mădălina nu a cedat. Ei bine, începând din primăvară au apărut și zvonurile cu privire la relația dintre ea și bulgar. ”Persoana asta este de atâția ani în viața mea. Viața privată trebuie să rămână privată”, spunea Mădălina Ghenea pe Instagram.