Madalina Ghenea și-a oficializat relația cu Grigor Dimitrov. Poze fierbinți alături de tenismen. Galerie foto

Alex Matei 16.05.2023, 21:32

Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov formează cel mai nou cuplu din lumea showbizului. Cei doi s-au afișat împreună în ipostaze fierbinți, oficializându-și astfel relația.

Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov sunt împreună. Pozele fierbinți prin care și-au oficializat relația

Frumoasa brunetă a fost văzută tot mai des în ultima vreme în compania tenismenului de origine bulgară, dar a preferat să-și țină fanii în suspans, chiar dacă aceștia erau convinși că îi leagă mai mult decât o simplă prietenie. Cei doi s-au afișat inclusiv în timpul turneului de la Madrid.

Mai exact, românca a fost văzută în loja lui Dimitrov la  meciul din turul 3 al turneului, disputat în debutul lunii mai. Nu i-a purtat, însă, noroc, pentru că acesta a pierdut fără drept de apel, în minimum de seturi, în fața spaniolului Carlos Alcaraz, 2-6, 5-7. Acela a fost momentul în care au apărut primele speculații cu privire la relația lor.

Anunțul oficial a venit abia acum, pe rețelele de socializare. Și nu oricum, ci printr-un pictorial incendiar cu fericiții îndrăgostiți drept protagoniști. Inevitabil, urmăritorii au înroșit butonul pentru like și au lăsat o mulțime de comentarii.

Dimitrov, un magnet pentru femei superbe. S-a iubit cu Maria Sharapova și Nicole Scherzinger

Dacă în carieră a avut parte de suișuri și coborâșuri, acum aflându-se pe locul 33 în ierarhia mondială, când vine vorba despre viața sentimentală lucrurile i-au mers de minune. Grigor Dimitrov s-a remarcat drept un veritabil cuceritor, dovadă fiind relațiile sale de până acum, majoritatea cu femei superbe și, bineînțeles, celebre.

Printre ele s-au numărat fosta jucătoare de tenis, Maria Sharapova, multiplă deținătoare de titluri Grand Slam, îndrăgita artistă Nicole Scherzinger, precum și Lolita Osmanova, fiica oligarhului rus Eldar Osmanov. Ultima i-a fost parteneră până să pice în mrejele Mădălinei Ghenea.

Nici românca nu se lasă mai prejos la acest capitol. Stabilită de ani bună în Italia, aceasta s-a făcut cunoscută ca o „devoratoare” de vedete, actorii Gerard Butler, Leonardo DiCaprio, Jared Leto, Michele Morrone, Adrien Brody, Jude Law, și sportivi de top ca Lewis Hamilton și Nicolo Zaniolo fiind doar câteva dintre cuceririle bifate de-a lungul timpului.

Mai nou, aceasta a anunțat că va încerca să-și țină viața intimă cât mai departe de ochii curioșilor. Decizia i-a luat prin surprindere pe fani. „Pentru o vreme, mi-a fost foarte greu, dar apoi am reușit să găsesc un mod de a face lucrurile potrivite pentru mine. Am învățat să-mi păstrez viața privată cât mai intimă posibil”, a declarat frumoasa brunetă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622