Conflictul dintre CSA Steaua și FCSB nu pare să se apropie de final. Problema stadionului din Ghencea este cea care pare să inflameze spiritele în acest moment. Cei de la FCSB insistă să joace pe stadionul Steaua derby-ul cu Dinamo, în timp ce suporterii echipei din Ghencea se opun.
Jurnalistul celor de la Orange Sport, Silviu Tudor Samuilă, a avut parte de un moment inedit, în emisiunea pe care o moderează. Samuilă tocmai discutra cu invitații lui și afirmase că din informațiile sale, FCSB ar urma să primească dreptul de a evolua pe arena Stelei. Câteva minune mai târziu a fost contactat chiar de comandantul clubului Steaua, Ștefan Bichir. Acesta a vrut să facă unele precizări, iar jurnalistul a citit în direct ce i-a transmis Bichir.
Mi-a trimis mesaj comandatul clubului Steaua, Ştefan Bichir, că stadionul este în admnistrarea Ministerului Apărării Naţionale. Iar speculaţiile sunt făcute doar de cei ce nu citesc legiile. Ce înseamnă? Că trebuie să citesc legea. Păi o să mă pun să o citesc, a comentat, ironic, jurnalistul
Florin Talpan, juristul CSA Steaua, poartă un ”război deschis” de ani de zile cu FCSB, însă nu îi menajează nici pe cei din conducerea Armatei.
Cel luat în vizor de această dată este comandantul Ștefan Bichir, cel care a declarat în urmă cu câteva zile, conform GSP: ”Nu îmi convine, dar nu prea mai am ce să fac și nici nu am de gând să fac închisoare pentru că nu respect legea. Se pare că va trebui să renunțăm”.
La auzul acestor vești, Florin Talpan ar fi insistat să se vadă cu Ștefan Bichir, comandantul clubului, pentru a-l determina pe acesta să se răzgândească.
Mai mult, juristul celor de la CSA ar mai fi susținut că nu se pune problema de închisoare în acest caz.
Domnule comandant, eu nu voi semna nicio hârtie cu privire la dorința FCSB-ului de a juca pe stadionul Steaua. Acea echipă este de rea credință, ne-a creat prejudiciu atâția ani. Cum să o lăsăm să joace pe stadionul Steaua? Avem prejudiciu de recuperat. Sunt dispus să discut personal cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu pentru această situație. Să mă cheme pe mine la Parchet legat de faptul că nu semnăm ca FCSB să joace pe stadionul Steaua, iar dacă voi fi găsit vinovat voi merge la închisoare, dar nu e posibil să joace pe stadionul Steaua, a declarat Talpan