Ionuț Lupescu (54 de ani) a revenit la Dinamo, dar la Clubul Sportiv, în funcția de consilier al președintelui Ionuț Popa. Fostul fotbalist al grupării din ”Ștefan cel Mare”, care se ocupă de centrul de copii și juniori, a spus ce mutare trebuie să se facă la nivel administrativ pentru ca echipa alb-roșiilor să revină în top.
”Kaiserul” a mai precizat că degeaba Academia Dinamo se va pune la punct dacă nu va exista o echipă puternică în prima ligă. Mai mult, Lupescu susține că Dinamo are nevoie și de un stadion nou pentru a reuși în acest proiect de viitor.
”Avem două centre pe hîrtie dar nu știu dacă vreunul funcționează la nivel înalt. Sunt oameni maturi de ambele părți, experimentați, astfel că scopul unei Academii este de a produce jucători către o echipă de Liga 1, nu către echipe de Liga 2 sau Liga 3. De aceea spun că e nevoie de un singur Dinamo, cu o Academie bine pusă la punct, dar și cu un stadion nou.
În Colentina este o bază, Daco Getica, care este interesantă și putem colabora cu ei. În Parcul Dinamo mai putem avea și alte patru stadioane, e nevoie de un centru medical, o sală de forță. Dacă ai aceste 4 terenuri, cu Săftica, cu stadionul nou, poți construi ceva de viitor. Am identificat încă două terenuri pe lângă Ștefan cel Mare, dar ține și de proprietari. Cei de la Ministerul de Interne trebuie să înțeleagă că e nevoie de investiții.
Clubul Sportiv are anumiți sponsori pentru alte sporturi, dar vor fi și firme care vor dori să investească la fotbal. Trebuie să avem și resurse umane specializate pentru așa ceva. Va fi o provocare de a găsi oameni competenți pe anumite funcții, atât pentru Academie, cât si pentru stadion”, a spus Lupescu, într-o intervenție în direct, găzduită de emisiunea Dinamo 7/9, de la PlaySport.
Ionuț Lupescu ocupă postul de manager sportiv pentru consiliere la CS Dinamo. Acesta are ca obiectiv dezvoltarea academiei formației din Liga 3.
Ionuț Lupescu susține că parcul „Dinamo” are nevoie de investiții masive. Totodată, anunță că, după amenajarea terenurilor de antrenament, academia clubului alb-roșu va putea găzdui aproximativ 600 de juniori.
„Nu e neapărat vorba de bani, ci mai ales de investiții, e parcul MI-ului și nu poate un privat să investească. Dar dacă vom avea terenurile făcute, cred că vom avea 500-600 de copii pe an.
Din discuțiile pe care le-am avut cu președintele Popa, ar vrea ca după doi ani să știe ce viitor va avea Academia.
Scopul final al Academiei va fi să furnizeze jucători pentru prima echipă și mai apoi, de la vânzarea de jucători, pot apărea bani care să sprijine finanțarea echipei”, a declarat Ionuț Lupescu, în cadrul emisiunii PlaySport Live.