Acuzațiile extrem de dure, lansate de către Adrian Mititelu după ”finala” pentru Europa, dintre FCU Craiova și CFR Cluj 0-1, nu au rămas fără ecou.
Oficialii Federației Române de Fotbal au lansat un comunicat prin care au spus că au contactat Departamentul de Integritate și Antifraudă al FRF. Totul, după ce Adrian Mititelu a spus că ”lucrurile duc spre crimă organizată. A fost sarcină din partea unui grup care are mare influență”.
”Având în vedere declarațiile făcute de domnul Adrian Mititelu la finalul meciului CFR Cluj – U Craiova 1948, precum și cele transmise de Adrian Mititelu junior în social media, administrația Federației Române de Fotbal face următoarele precizări:
FC U Craiova a fost învinsă de CFR Cluj, 0-1, în finala barajului pentru Conference League. Unicul gol al partidei a fost marcat de Kolinger. Atât în timpul meciului, cât și la final, oltenii au contestat vehement arbitrajul „centralului” Istvan Kovacs.
Fiul patronului FC U Craiova a lansat acuzații grave la adresa lui Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, susținând că îi va face plângere la DNA.
„Acesta este omul care nenorocește fotbalul românesc prin controlarea și manipularea arbitrajului românesc.
O să depun plângere penală la DNA împotriva acestui om care acum un an de zile a trimis un președinte de club de Liga a III-a care se ocupă de treburile lui murdare din județul Dolj, la sediul clubului din Craiova.
Respectivul președinte de club mi-a propus să îl angajez la club pentru a asigura relația bună cu Gabriel Bodescu în privința arbitrajului si a anumitor decizii ale Federației, la cererea lui Bodescu.
De asemenea, după meciul din turul campionatului FCU – Sepsi, când Sidibe a marcat gol făcând un henț evident cu ambele mâini, validat incredibil de VAR, același Bodescu mi-a transmis printr-un prieten comun că golul a fost validat la intervenția lui și insista să îl angajez pe respectivul președinte de club de Liga a III-a ca să beneficiez în continuare de arbitraje favorabile.
Odată cu refuzul acestei propuneri și cu faptul ca nu am acceptat pierderea la «masa verde» a meciului cu Sepsi, acest om ne executa cu prima ocazie! Tot Gabriel Bodescu îmi transmitea constant să îl demit pe Marcel Pușcaș din funcția de președinte al clubului, deoarece critica mereu conducerea Federației”, a scris Adrian Mititelu jr, pe contul personal de Facebook.
„Același Gabriel Bodescu, la întâlnirea membrilor afiliați din vara trecută, care a avut loc la hotelul Phoenicia din București, îmi povestea de față cu alt prieten, care va fi martor în dosar, cum îl va executa pe Gigi Becali și implicit echipa FCSB deoarece îl critică constant pe Răzvan Burleanu și a votat la alegeri cu Ionuț Lupescu.
Am mult mai multe detalii uluitoare despre acest intrus al Federației Române de Fotbal, detalii probate, pe care o să le fac publice după ce voi depune plângerea la DNA. Îi cer public lui Gabriel Bodescu demisia din orice funcție în cadrul Federației Române de Fotbal!”, se mai arată în mesajul fiului patronului FC U Craiova.