Lovitură încasată de Dinamo înaintea meciului cu CSU Craiova. De ce nu a jucat Politic. Exclusiv

Ioan Valentin Oprea 17.07.2023, 19:17
Lovitură încasată de Dinamo înaintea meciului cu CSU Craiova. De ce nu a jucat Politic. Exclusiv

Lovitură cruntă pentru Ovidiu Burcă înaintea debutului „câinilor roşii” în Supeligă. Transferat în această perioadă de mercato la Dinamo, Dennis Politic nu a făcut parte din lotul formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare pentru confruntarea de luni seară, cu CSU Craiova, scor 0-2.

Tânărul fotbalist în vârstă de 23 de ani nu a primit la timp cartea verde şi a privit doar din tribună meciul de pe arena „Arcul de Triumf”. Potrivit informaţiilor obţinute de PlaySport, Politic a rămas în afara lotului, deşi Ovidiu Burcă se gândise serios să mizeze pe serviciile sale încă din primul minut.

A ratat şi amicalul cu Dinamo Kiev

Politic se antrenează de mai multe săptămâni cu trupa alb-roşie, dar nu a putut fi utilizat deloc de Burcă, în partidele de verificare din cantonamentul efectuat în Slovenia. Politic s-a pregătit cot la cot cu ceilalţi fotbalişti alb-roşii, însă a trecut de vizita medicală abia la revenirea în România.

În aceeaşi situaţie, s-a aflat şi Cristian Costin. Ambii jucători au fost trimişi în tribună la importantul amical cu Dinamo Kiev.

Formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare a perfectat şase transferuri în pauza de vară. Alături de Politic şi Costin, Dinamo i-a acontat şi pe Hakim Abdallah, Golubovic, Kevin Ciobotariu şi Goncalo Gregorio.

Ultimii patru vor fi, cel mai probabil, trecuţi pe foaia de joc pentru confruntarea cu CSU Craiova, dar nu vor fi incluşi în primul unsprezece.

CV-ul lui Politic

Dennis Politic are un CV important la 23 de ani. Acesta a evoluat în ligile inferioare din Anglia şi Italia. Ultima echipă la care a jucat este Port Vale, în League One, echivalentul Ligii a III-a din România. Politic a fost doar împrumutat la Port Vale, românul aflându-se încă sub contract cu italienii de la Cremonese.

Politic a fost legitimat şi la Bolton, dar a prins doar un singur sezon la prima formaţie. A fost mult timp împrumutat sau trimis să evolueze pentru echipa sub 23 de ani. În prealabil, a trecut şi pe la Academia lui Manchester United.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622