După Daniel Boloca, România a pierdut un alt jucător de perspectivă în fața unei alte naționale.
Raul Andrei Perțea (14 ani) este junior la Real Madrid. Deși în ultimii ani acesta a făcut parte din loturile de juniori ale României, acesta a decis să dea curs unei convocări din partea Spaniei. Perțea joacă în academia madrilenilor de pe vremea când avea doar 5 ani. Sportivul a fost adus atunci în baza Realului de la Viso San Juan.
Tânărul fotbalist a anunțat pe contul său personal de Instagram că a acceptat convocarea la naționala Spaniei. Acesta a scris: „O mândrie imensă să primesc apelul de la @sefutbol. Mii de mulțumiri pentru încredere ❤️”.
Perțea a semnat recent prelungirea contractului cu Real Madrid. Acesta este reprezentat de compania Doze, firmă de impresariat deținută de fostul fundaș stânga al madrilenilor, Marcelo. Sportivul român a scris atunci pe social media: „După 9 ani acasă, am decis să rămân. Bucuros să îmi prelungesc contractul cu Real Madrid”.
În trecut, Perțea a îmbrăcat tricoul naționalei și s-a arătat entuziasmat de convocare. Acesta este în continuare eligibil pentru naționala tricoloră însă federația trebuie să facă demersuri pentru a-l convinge pe tânărul fotbalist de la Real să aleagă România.
În ultimii ani, România a pierdut mai mulți fotbaliști. Daniel Boloca este cel mai sonor nume. Pe lângă acesta, jucători precum Andrei Coubiș, Theo Corbeanu sau Flavius Daniliuc au ales să reprezinte alte naționale, deși erau eligibili pentru România.
În viitor, este de așteptat să existe tot mai multe cazuri similare datorită globalizării. Pentru a evita pierderea unor jucători valoroși, Federația Română de Fotbal trebuie să depună eforturi pentru a păstra cât mai mulți tineri jucători în sânul naționalei.