Flavius Stoican a decis să continue la Dinamo. Cine l-a convins să rămână
UPDATE. Răsturnare de situație la Dinamo: Flavius Stoican, convins să rămână pe banca tehnică!
Așa cum PlaySport.ro a anunțat în dimineața zilei de marți, Flavius Stoican a mers la Săftica pentru a-și anunța plecarea de pe banca tehnică și pentru a-și lua rămas bun de la jucători. Însă, câteva ore mai târziu, site-ul digisport.ro anunță că Flavius Stoican a fost convins de conducerea lui Dinamo să continue ca antrenor al echipei până la finalul acestui sezon.
Stoican beneficiază de susținerea necondiționată a jucătorilor, iar acum și conducerea l-a asigurat de același lucru. Practic, singurii care îl vor plecat pe Flavius Stoican de la Dinamo sunt fanii acționari din DDB. Aceștia au fost cei care i-au cerut demisia și au vrut să îl aducă în locul său pe Dușan Uhrin Jr.
Antrenorul Flavius Stoican (45 de ani) și administratorul special Iuliu Mureșan (68 de ani) s-au prezentat, marți, la baza de la Săftica. Tehnicianul a anunțat că va părăsi echipa, dar jucătorii nu au acceptat acest lucru.
Din informațiile Playsport.ro, vestiarul lui Dinamo este de partea lui Flavius Stoican. Jucătorii au reacționat vehement după ce antrenorul i-a anunțat că pleacă. Fotbaliștii l-au amenințat pe Iuliu Mureșan că nu se vor mai antrena fără Flavius Stoican.
Jucătorii lui Dinamo vor să-l întoarcă din drum pe Flavius Stoican
Mai mult decât atât, jucătorii lui Dinamo au spus că nu vor mai accepta să primească salariile cu întârziere, în cazul în care Flavius Stoican va părăsi echipa. Reacția vestiarului l-a pus pe gânduri pe Flavius Stoican, care în același timp are parte de susținerea lui Iuliu Mureșan.
Fanii din programul DBB nu vor să-l mai vadă pe Flavius Stoican la Dinamo. Suporterii s-au înțeles deja cu Dusan Uhrin Jr. (54 de ani), care este dispus să revină la Dinamo.
Jucătorii lui Dinamo au făcut „scut” în jurul lui Flavius Stoican și nu vor să intre în play-out sub comanda unui alt antrenor. Practic, jucătorii lui Dinamo nu sunt de acord cu șefii programului DDB, care forțează îndepărtarea lui Flavius Stoican și revenirea lui Dusan Uhrin.
Dinamo, cifre de coșmar după 30 de etape
Pentru Dinamo urmează meciurile decisive din play-out.
Dinamo au terminat sezonul regular cu cea mai slabă apărare din Liga 1, cu 66 de goluri încasate.
- Victorii: 4
- Remize: 5
- Eșecuri: 21
- Goluri marcate: 24
- Goluri încasate: 66 (cea mai slabă apărare din Liga 1)
- Cartonașe galbene: 88
- Cartonașe roșii: 8
Ce program are Dinamo în play-out
- Etapa 1: Rapid – Dinamo
- Etapa 2: Dinamo – Sepsi OSK
- Etapa 3: Chindia Târgoviște – Dinamo
- Etapa 4: Dinamo – U Craiova 1948
- Etapa 5: CS Mioveni – Dinamo
- Etapa 6: Gaz Metan Mediaș – Dinamo
- Etapa 7: Dinamo – Academica Clinceni
- Etapa 8: FC Botoșani – Dinamo
- Etapa 9: Dinamo – UTA Arad
Dusan Uhrin Jr e liber de contract
Antrenorul Dusan Uhrin Jr este liber de contract din iulie, după ultima despărțire de Dinamo. Acesta a mai condus Dinamo în două mandate: august 2019 – martie 2020 și aprilie 2021 – iulie 2021.
36 de meciuri a adunat Dusan Uhrin Jr până acum pe banca lui Dinamo. Cu el la timonă, „câinii” au câștigat 17 meciuri, au remizat de șapte ori și au suferit 12 înfrângeri.