Lovitură de imagine pentru fotbalul românesc. Cine este jucătorul din Premier League care a ajuns în Liga 2

Gabriel-Alexandru Ioniță 12.01.2022, 17:05
Lovitură de imagine pentru fotbalul românesc. Cine este jucătorul din Premier League care a ajuns în Liga 2

ASU Poli Timișoara a făcut una dintre cele mai interesante mutări din această iarnă în fotbalul românesc. Gruparea de pe Bega l-a transferat pe mijlocașul ofensiv în vârstă de numai 20 de ani Stefan Charles Vukoje.

Poli Timișoara, transfer de senzație pentru fotbalul românesc

Englez de origine sârbă, el a fost crescut la Academia celor de la Luton Town, iar în iulie 2018 a fost transferat de cei de la Brighton and Hove Albion. La clubul de pe coasta de sud a Angliei a evoluat doar pentru echipele U18 și U23, unde a fost coechipier cu românul Tudor Băluță.

Deși era considerat un viitor pretendent pentru prima echipă a „pescărușilor”, Vukoje nu a reușit în cele din urmă să facă acest pas. El a fost pus pe liber de Brighton în luna iulie a anului trecut și a semnat acum un contract pe un an și jumătate cu Poli Timișoara.

Stefan Vukoje s-a alăturat marți lotului pregătit de Nicolae Croitoru, lot care s-a reunit pe data de 10 ianuarie. Nu mai puțin de 33 de fotbaliști au participat la primul antrenament din acest an al formației bănățene.

Lotul prezent la reunire: George Păduraru, Harrison Devenish-Meares, Rareş Murariu, Mario Cuzmanovici (portari); Nicolae Sofran, Tudor Moţiu, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Cristian Bocşan, Răzvan Prodan, Cosmin Huminic, Claudiu Pamfile, Cătălin Oanea, Alin Ignea, Rareş Lazăr, Adrian Zaluschi, Ervin Bakoş, Doru Andrei, Răzvan Erceanu (n. 2006), Denis Radu, Cosmin Bîrnoi, Octavian Ursu, Erik Gerbi, Roberto Haţegan, Samuel Costea, Vlad Bâte, Daniel Olariu, Alexandru Iamandache (Pucioasa, n. 1999), Balša Rogošić (FK Zeta – Muntenegru, n. 1996), Gabriel Plumbuitu (Metaloglobus, n. 2004), Alexandru Gaşpar (împrumutat la Periam, n. 2003), Emanuel Gheorghiţă (Câmpulung, n. 2003) şi Luigi Marius Pop (Sportul Şimleu, n. 2003) (jucători de câmp).

Au absentat: Robert Popeţ, Sebastian Serediuc (motive medicale) şi Daniel Benzar (suspendat de club). Mâine (n.r. marți) e aşteptat să se alăture în pregătiri şi englezo-sârbul Stefan Vukoje (ex-Brighton, n. 2001).

Antrenorul Politehnicii mai așteaptă câțiva jucători la antrenamente

Antrenorul Politehnicii a declarat că nu toți cei care au fost prezenți la reunire vor face parte din lotul pentru partea a doua a sezonului. De asemenea, până la finalul săptămânii alb-violeții vor anunța noi transferuri și vor definitiva astfel echipa cu care vor ataca un loc în play-off-ul de promovare la finalul sezonului regulat.

Vor fi noutăţi la nivelul lotului, pe care la finalul săptămânii le vom anunţa. Practic vom finaliza lotul cu care vom începe cantonamentul de săptămâna viitoare (…) Numeric suntem mulţi săptămâna aceasta, dar de săptămâna viitoare nu o să mai fim la fel de mulţi. Vom intra în cantonament cu 24 de jucători (…) Vor fi şi plecări, de asemenea îi vom anunţa la finalul săptămânii pe jucătorii care nu vor mai face parte din lot”, a spus Nicolae Croitoru potrivit sspolitehnica.ro.

Politehnica Timișoara se află pe locul 14 în Liga 2, cu 20 de puncte obținute în 16 etape. Timișorenii se află la 8 puncte de locul 6, ultimul ce duce în play-off, ocupat de Steaua București. Echipa lui Nicolae Croitoru va debuta în noul an pe 26 februarie, când va întâlni Petrolul Ploiești pe teren propriu.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622