Ceea ce a organizat Ladislau Boloni, azi, fix la ora 10 dimineața, nu a fost o conferință de presă, așa cum acest text nu este o opinie. Este un mesaj de mulțumire pentru ce și-a dorit să facă la echipa națională și pentru eleganța cu care ne-a părăsit.
Pentru că, da, asta a fost acest eveniment: despărțirea oficială a lui Loți Boloni de echipa națională de fotbal! O echipă pe care a iubit-o atât de mult…
A pornit greu, ca un Merțan din acelea vechi pe care te poți baza și după ce sar de milionul de kilometri. S-a exprimat cu o oarecare dificultate în limba română, dar nu pentru că nu ar stăpâni-o foarte bine, ci din dorința de a fi elegant și de a nu ”da prea mult din casă”.
Părând ușor confuz, ne-a îndemnat să gândim că nu putea fi alegerea celor din FRF, pentru că ”pur și simplu nu s-ar fi înțeles”. Dar pe măsură ce timpul trecea, primul român care a depășit bariera celor 100 de meciuri la echipa națională ne-a făcut să realizăm să suntem la un curs universitar despre simplitatea fotbalului. Și a vieții.
”Ce secund v-ați fi dorit la națională, dacă…?” Răspunsul său a venit atât de firesc, așa cum apa curge pe Mureș. Emil Săndoi, cu performanțe apreciate în Liga 1 sau Liviu Ciobotariu, cel care a produs minunea la FC Voluntari, locul 3 în campionat, ”pentru că m-a ajutat mult într-un moment greu”. (Ce ironie ca FC Voluntari să joace pe stadionul ”Iordănescu”. Anghel, nu Edward).
Și apoi două revelații: ”băiatul ăla care a antrenat Nice, în Ligue 1”, adică Adrian Ursea, pe care a mărturisit că îl știe de mult. Și… Adrian Mutu, cel care se pregătea de A1, până să accepte Edi Iordănescu. Cum adică? Simplu. După modelul german – Joachim Low, adus de Klinsmann ca secund, care apoi a devenit principal la naționala Germaniei pentru cinci ani.
Dar Boloni nu venise la București doar pentru o simplă conferință de presă. El a venit cu gândul limpede de a-și lua ”Adio” de la echipa națională de fotbal. Și nu a făcut-o oricum. Ci cu multă tristețe în suflet: ”Plec puțin șifonat, ba nu, trist… pentru că visam altceva!”. Loți a ales să se despartă de iubita lui, echipa națională, așa cum deseori fac unii iubiți, arătându-i ce a pierdut!
Aș vrea să povestesc eu stilul unic în care s-a așezat singur pe soclul fotbalului, dar sună mult mai bine la persoana întâia: ”Eu îndrăznesc să cer altceva decât cer alții, pentru că eu i-am ajutat pe: Petr Cech, pe Sinan Bolat, am făcut antrenamente speciale cu Raphael Varane, cu Mangala, cel mai scump fundaș central pentru cinci ani și pe care l-am luat de nicăieri. Eu, da, iarăși eu, l-am adus pe Kallstrom, cu mine Alexander Frei a ajuns golgheterul Franței, Gourcuff știți foarte bine ce i-a făcut naționalei României. Să vorbesc despre Defour, Fellaini, Witstel, da, cu ăștia am lucrat eu, nu cu Bela, Ion, Gheorghe! Ajung și la portughezi, la Quaresma, la Ronaldo, Hugo Viana. Și la români, Rădoi, Mariu Niculae, băieți excepționali”. Ce ar mai fi de zis?
Mai multe: ”Păi atunci, lăsați-mă să spun că în trei țări diferite am fost ales cel mai bun antrenor al anului. Eu am câștigat campionate, cupe și supercupe în fotbalul occidental. Și cea mai mare performanță a mea este că, timp de 25 de ani, am făcut performanță în fotbalul occidental. Să vedem cine a mai reușit asta! Și atunci, permiteți-i lui Boloni să spună ”doresc acest lucru!”.
Ca un făcut, asta dacă nu a fost ceva regizat, dar îmi este greu să cred, un jurnalist i-a arătat deja celebra fotografie, de acum aproape 40 de ani, în care apare alături de un tânăr, Anghel Iordănescu. Și de un copil, actualul selecționer al echipei naționale, Edi. După ce a observat că nu era grizonant, că purta un ceas Tissot și că era îmbrăcat în tricoul naționalei Angliei, l-a descris pe cel care i-a luat fața, la ”maioul echipei naționale”:
Este acolo un copilaș care, dacă nu mă înșel, plângea destul de tare când încercam să îi scot dinții de lapte. L-a adus taică-su la mine în cabinet, dacă nu mă înșel…
A încheiat așa cum vizualizase, încă de ieri, când a luat trenul spre București. A scos o foaie de hârtie și a mulțumit tuturor celor care ”au fost cu gândul la mine, într-un moment când singurătatea mă apăsa foarte, foarte tare”: ”Aș vrea să spun un mare mersi lui Dan, pentru Peter, Ciubes, Mircea, Vali și foștilor colegi ai mei, de la ASA și Steaua, dar și adversarilor pe care i-am avut: lui Helmuth, iată că pe ăsta nu am putut să-l ascund (n.r – ne dăm seamă după prenume despre cine este vorba – Duckadam), Victor, Cornel, Vava, Tudor, Mircea, Dumitru, Nelu și cer iertare de la cei pe care nu i-am amintit”.
Și, de parcă nu ar fi fost destul, după ce camerele de luat vederi s-au închis și reflectoarele s-au stins, Loți Boloni a dezvăluit colegilor mei de la PlaySport.ro planul său secret. Dacă ajungea selecționer, voia să creeze o comisie autonomă, din care să facă parte patru ”moștri”: Gică Hagi, Dan Petrescu, Cornel Dinu și Victor Pițurcă! Rolul acestei comisii și, implicit, a acestor patru nume grele ale fotbalului românesc, ar fi fost să se consulte în tot ceea ce privește marile decizii din jurul echipei naționale și a fotbalului românesc, precum și decizii tehnico-tactice.
Credeți că era o idee rea? Dar Răzvan Burleanu ce-o fi crezut? Dar nea Miai?
Cine știe… Tot ce știm cu siguranță este că Boloni voia binele fotbalului românesc. Și încă îl mai vrea, așa că, la despărțire, înainte de a se urca în trenul de Târgu Mureș, i-a făcut și o urare care sigur este pe placul noului selecționer: ”Dumnezeu să ajute fotbalul românesc!”.
Doamne ajută, domnule Ladislau Boloni!