Liviu Ciobotariu (51 de ani) a anunțat că discuțiile cu FC Voluntari sunt aproape încheiate și că deja și-a pus jucătorii în temă despre programul de pregătire.
FC Voluntari a terminat sezonul cu o victorie. Ilfovenii au trecut de FC Argeș, 1-0, și s-au clasat peste Farul Constanța, pe locul 4. Gabi Tamaș și compania au jucat și o finală de Cupa României, pierdută în fața celor de la Sepsi.
„Noi am venit pregătiți să câștigam acest joc, chiar dacă ne era de ajuns și un punct. A fost un sezon foarte greu, îmi felicit jucătorii și vreau să le transmit că sunt mândru de ei. Am terminat pe locul 4, anul trecut ne pregăteam pentru baraj.
Ne-am autodepășit în multe rânduri. Îmi felicit jucătorii pentru această realizare. Important este că Vădim Rață a marcat. Când înscrii repede, îți dă un moral și ai alt spirit. Jucătorii au fost foarte concentrați.
Nu am avut nicio emoție, eram conștienți că e momentul potrivit să terminăm pe locul 4. În mod normal, da, jucătorii care au stipulat în contract bonusuri, le vor primi”, a spus tehnicianul ilfovenilor.
„Mâine (marți – n.r.) o să mă văd cu domnul Bălănescu și o să discutăm. Am discutat, am vorbit, le-am transmis și jucătorilor că în mare parte lucrurule sunt în regulă. Am anunțat și programul pentru sezonul viitor. Mai este doar o formalitate.
Trebuie să rămânem realiști. A fost un sezon greu și sezonul viitor, dacă nu suntem atenți, este posibil să nu accedem în play-off. Lucrurile vor fi complicate. Sezonul viitor va fi foarte greu pentru noi”, a mai spus antrenorul lui FC Voluntari.
FC ARGEȘ: Croitoru – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Mușat – Șerban, Honciu – Ișfan, Ganea, Dumitru – Fatai
REZERVE: Micle, Arias, Moisie, Crivac, Dumitrașcu, Dinoci, Oprescu, Boldor, Palic
ANTRENOR: Andrei Prepeliță
FC VOLUNTARI: Popa – Meleke, Tamaș, Armaș(cpt), Vlad – Miranda, Droppa, Rață – Costin, L. Fulop, Lopes
REZERVE: Râmniceanu, Andres, Achim, Briceag, Tavares, Ilie, Merloi, Golan, Tehe
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran / A1: Adrian Popescu / A2: Cristian Marius Marchidanu / Observator: Nicolae Marodin
A fost un sezon bun pentru echipă, bun și pentru mine. Îmi pare rău că am primit Cupa, dar asta este fotbalul, cineva trebuie să câștige, cineva să piardă.
Mihai Popa