Universitatea Craiova – FC Botoșani 1-0. Crețu l-a salvat pe Rădoi în prelungiri. Oltenii revin în zona locurilor de play-off
Universitatea Craiova a învins FC Botoșani la Drobeta Turnu Severin, grație unui gol marcat de Alexandru Crețu în minutul 90+3. În urma acestei victorii, echipa din Bănie a încheiat etapa a 7-a din Superligă pe locul 5, cu 11 puncte, la egalitate cu FC Botoșani și cu Petrolul Ploiești, și cu un punct peste Sepsi, Hermannstadt și UTA Arad.
Universitatea Craiova 1-0 FC Botoșani
Final de meci!
Min. 90+4: Imediat după gol, oamenii de pe cele două bănci de rezerve au avut un conflict, în urma căruia arbitrul Marcel Bîrsan a oferit două cartonașe roșii.
Min. 90+3: GOL UNIVERSITATEA CRAIOVA! Crețu îl învinge pe Pap cu un șut superb, în diagonală, cu piciorul drept, de la 18 metri!
Min. 90+2: Dican a respins eroic, cu fața, șutul puternic trimis de Koljic, care se îndrepta spre poartă.
Min. 89: Mirel Rădoi primește cartonașul galben pentru proteste.
Min. 86: Ivan șutează mult pe lângă poartă din poziție bună.
Min. 84: Ocazie uriașă ratată de olteni! Șeroni a salvat incredibil la șutul lui Alexandru Crețu, portarul Pap era învins și mingea se îndrepta spre poartă.
Min. 82: Ivan trimite peste poartă cu o lovitură de cap dintr-o poziție incomodă.
Min. 81: Koljic își prelungește prea mult mingea și este blocat excelent de Eduard Pap.
Min. 72: Țigănașu a șutat din afara careului, însă direct în brațele lui Lazar.
Min. 61: Baiaram a trimis pe lângă poartă cu o lovitură de cap.
Min. 60: În urma cornerului rezultat, Papp a reluat cu capul, dar mingea a fost respinsă din fața liniei porții de un fotbalist al celor de la Botoșani. Faza a continuat, iar Bancu a șutat puternic din afara careului, peste poartă.
Min. 59: Nistor a șutat puternic cu piciorul stâng de la distanță, mingea a fost deviată de un adversar și va fi corner pentru Craiova.
Min. 58: Mitrea șutează în zid din lovitură liberă.
Min. 49: Replica moldovenilor! Camara a trimis însă mult pe lângă poartă după ce a trecut frumos de doi adversari.
Min. 47: Pap a respins de sub bară șutul lui Vînă din marginea careului de 16 metri.
A început repriza secundă!
Finalul primei reprize!
Min. 44: Baiaram și Camara s-au ciocnit violent în urma unui duel aerian. Ambii au nevoie de îngrijiri medicale.
Min. 41: Nistor a trimis pe lângă poartă din marginea careului de 16 metri.
Min. 34: Baiaram a trimis peste poartă cu o lovitură de cap în urma unui corner executat din partea dreaptă de Vînă.
Min. 32: Nistor a șutat mult pe lângă poartă din afara careului.
Min. 31: Dican deviază cu capul șutul trimis de Căpățînă din marginea careului și acordă corner pentru olteni.
Min. 24: Mailat a șutat în zid din lovitura liberă rezultată.
Min. 22: Screciu a fost avertizat după un fault asupra lui Camara, făcut în preajma careului de 16 metri.
Min. 15: Jovan Markovic ia o fază pe cont propriu și șutează cu piciorul stâng la colțul scurt, dar Pap a reținut fără mari probleme.
Min. 14: Vînă se resimte după ce a fost lovit cu cotul de Sylla în timpul unui duel aerian. Mijlocașul Universității Craiova a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a început să sângereze, iar fotbalistul celor de la Botoșani a primit cartonașul galben.
Min. 13: Markovic a șutat din afara careului, direct în brațele portarului Pap, care a reținut în doi timpi.
Min. 8: Ocazie uriașă pentru Universitatea Craiova! Ștefan Baiaram a lovit bara transversală după o acțiune individuală în flancul stâng.
Min. 6: Paul Papp a trimis pe lângă poartă în urma unui corner executat din partea dreaptă.
Min. 5: Ionuț Vînă trimite slab o centrare din lovitură liberă, mult pe lângă poarta moldovenilor.
A început meciul!
Echipele de start:
Universitatea Craiova: Lazar – Mitrea, Găman, Papp – Căpățînă, Screciu, Nistor, Bancu – Vînă, Markovic, Baiaram
Rezerve: L. Popescu – Martic, Al. Crețu, Vătăjelu, Mateiu, Rivaldinho, Ivan, Koljic, Hanca
Antrenor: Mirel Rădoi
FC Botoșani: Pap – Sno, Dican, Boli, Țigănașu – Ivanov, Sylla, Shahaf – Mailat, Camara, Dragu
Rezerve: Ureche – Șeroni, Perianu, Mussis, E. Florescu, Petkovski, Grubac, Tisdell, G. David
Antrenor: Mihai Teja
Stadion: Municipal (Turnu-Severin)
Arbitru: Marcel Bîrsan / A1: Radu Ghinguleac / A2: Laszlo-Imre Bucsi / Arbitru VAR: Istvan Kovacs / Arbitru AVAR: Theodora Alexandra Apostu / Observator arbitri: Liviu Ciubotariu
Echipe probabile:
Universitatea Craiova: 1. Lazar – 2. Papp, 34. R. Silva, 6. Screciu – 33. Hanca, 4. A. Crețu, 8. Mateiu, 11. Bancu – 10. Baiaram, 19. Koljici, 9. A. Ivan
Rezerve: 12. Rusu, 5. Vătăjelu, 7. Câmpanu, 16. Nistor, 17. Rivaldo, 20. Markovici, 23. Căpățână, 24. Roguljici, 25. Găman
Antrenor: Mirel Rădoi
FC Botoșani: 1. Ed. Pap – 2. Sno, 6. Dican, 21. Boli, 77. Dragu – 10. Târcoveanu, 25. Sylla, 22. Mussis – 11. M. Roman I, 17. S. Camara, 26. Mailat
Rezerve: 82. Ureche, 3. Moescu, 4. Ivanov, 7. Petchovski, 16. Shahaf, 18. Perianu, 19. Patache, 27. Ed. Florescu, 32. Șeroni
Antrenor: Mihai Teja
Stadion: Municipal (Turnu-Severin)
Arbitru: Marcel Bîrsan / A1: Radu Ghinguleac / A2: Laszlo-Imre Bucsi / Arbitru VAR: Istvan Kovacs / Arbitru AVAR: Theodora Alexandra Apostu / Observator arbitri: Liviu Ciubotariu
Universitatea Craiova – FC Botoșani, de la ora 21:00. Mirel Rădoi poate bifa al doilea succes din Superliga
Luni seară, de la ora 21:00, Universitatea Craiova o înfruntă pe FC Botoșani în etapa a șaptea din Superliga.
Universitatea Craiova vine după eliminarea dramatică din play-off-ul Conference League. Oltenii se află pe locul 10 în campionat, având doar 8 puncte acumulate. Meciul de la Turnu Severin este o ocazie bună pentru echipa lui Mire Rădoi de a obține a doua victorie consecutivă în Superliga.
De cealalată parte, FC Botoșani vine la Turnu Severin după victoria cu 1-0 obținută în fața lui CFR Cluj. Echipa lui Mihai Teja se află pe locul 4, având 11 puncte acumulate. Moldovenii au un moral bun și speră să obțină un rezultat bun în fața Craiovei.
Mirel Rădoi anunță schimbări majore pentru meciul cu FC Botoșani
În cadrul unei conferințe de presă, Mirel Rădoi a prefațat înfruntarea cu FC Botoșani. Tehnicianul a admis faptul că elevii săi resimt încă șocul eliminării dramatice din Conference League. În acest sens, Rădoi a anunțat că va face mai multe schimbări în primul ”11”.
Venim după un meci destul de disputat în care putea să fie un scenariu de vis, dar din păcate, s-a încheiat cu un scenariu de groază. Cum am spus înainte, eu aș fi vrut să se termine în 90 de minute, indiferent de deznodământul calificării.
Din păcate nu a fost așa, am jucat în prelungiri, am consumat foarte multă energie, după a fost un consum foarte mare și mental la loviturile de departajare. Am fi vrut să se termine mai devreme, dar din păcate nu s-a putut și rămân urme. Sper ca băieții să fie pregătiți mâine seară, pentru întâlnirea cu Botoșani.
Ne va aștepta un adversar destul de echilibrat și valoros. A arătat asta cu campiona CFR Cluj și Farul, iar din punctul acesta de vedere va trebui să ne așteptăm la un meci destul de dificil și echilibrat. Este o echipă schimbată mult în bine, iar asta îi se datorează lui Mihai Teja.
Este o echipă destul de echilibrată, care are momentele ei foarte bune de joc și pune presiune pe adversar indiferent dacă este o partidă acasă sau în deplasare. Este foarte agresivă, a schimbat sistemul de câteva ori. În partida cu CFR a început cu un 4-3-3, a terminat în 5-4-1 și a avut câteva momente în care au jucat în 4-2-3-1. Se vede că jucătorii lor au experiență și pot să abordeze mai multe sisteme de joc în decursul unei partide.
Avem ceva probleme și o să fie schimbări în primul 11. Până mâine seară trebuie să încercăm să rezolvăm problemele mentale, pentru că oricât am vrea să spunem că suntem pregătiți este clar că rămân câteva urme de la ultima partidă cu Beer Sheva”, a declarat Mirel Rădoi.