Universitatea Cluj – Dinamo București 2-0. „Câinii”, la un pas de retrogradare! Lincar l-a făcut K.O. pe Uhrin în primul meci de la baraj

21 05. 2022, 22:15

Universitatea Cluj a învins Dinamo, scor 2-0, în manșa tur a barajului pentru menținere/promovare în Liga 1. Fanii „câinilor” au luat cu asalt Cluj Arena.

Meciul retur va avea loc pe 29 mai, iar ora urmează să fie stabilită în zilele următoarea. Al doilea joc va avea loc pe Stadionul Dinamo, în „Groapă”.

În celălalt meci al zilei, Concordia Chiajna a produs mare surpriză și a învins Chindia Târgoviște, scor 2-1, în meciul tur.

Universitatea Cluj a înscris câte un gol pe repriză pe teren propriu. Martin Remacle a deschis scorul în minutul 14, după o ieșire total greșită a portarului Mihai Eșanu. Alexandru Boiciuc a majorat diferența pe tabelă în minutul 83, când gazdele evoluau în zece oameni! Ely Fernandes a fost eliminat în minutul 72, pentru cumul de cartonașe galbene.

S-a terminat 2-0 pentru Universitatea Cluj, care se află acum la 90 de minute de promovare. Dinamo este față în față cu prima retrogradare din istoria sa de 74 de ani. „Câinii” au reușit la Cluj-Napoca să lovească bara transversală de două ori. Cosmin Matei și Irobiso au fost aproape de gol, dar Dinamo a arătat mult prea puțin pentru o echipă de statura ei.

Universitatea Cluj – Dinamo București 2-0

  • Universitatea Cluj: Gorcea – Pîrvulescu (Dobrescu 39), Ispas, Ilie, Romeo – Pires, Filip – Fernandes, Remacle (Balgiu 67), Tescan – Boiciuc
  • Rezerve: Păun – Vomir, Ribeiro, Hofman, Haită, Gugu, Alexandru, Balgiu
  • Antrenor: Erik Lincar
  • Dinamo: Eșanu – Moura, Carp, Aloe (Patriche 41), Filip – Răuță (V. Morar 58), Pierret – Bordușanu (Creațu 58), Matei, Torje – Irobiso
  • Rezerve: Fara – A. Radu, Jovanovic, Ivanov, Bani, Mihaiu
  • Antrenor: Dusan Uhrin

Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca)

Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel), A2: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)

Minutul 90+4: FLUIER FINAL! Universitatea Cluj învinge Dinamo în prima manșă a barajului. Echipele din Liga 1, Chindia și Dinamo, au pierdut astăzi fără drept de apel contra celor de la Concordia Chiajna și „U”. 

Minutul 83: GOOOOOL Universitatea Cluj! Gazdele dau lovitura în 10 oameni!!! Ioan Filip a oferit o pasă genială, cu exteriorul, iar Alexandru Boiciuc a scăpat singur cu Eșanu. Vârful gazdelor s-a revanșat pentru ratarea uriașă din minutul 57 și a deviat în plasă. Universitatea Cluj conduce cu 2-0, în zece oameni, iar Dinamo este cu un picior în Liga 2.

Minutul 80: Bară! Irobiso a șutat de la 16 metri, Romario Pires a deviat mingea, iar balonul a izbit bara transversală. Universitatea Cluj este salvată, din nou, de bară!

Minutul 75: Apără Gorcea! Vlad Morar a șutat puternic din marginea careului, dar portarul gazdelor a plonjat și a respins cu vârful degetelor. Universitatea Cluj se clatină tot mai mult.

Minutul 72: Eliminare! Ely Fernandes încasează al doilea cartonaș galben! Vedeta celor de la Universitatea Cluj nu va juca nici în meciul retur, pierdere mare pentru Erik Lincar.

Minutul 65: Ocazie mare pentru Dinamo. Geani Crețu a trimis periculos în fața porții, iar Denis Ispas i-a suflat în ultimul moment balonul lui Irobiso. Vârful lui Dinamo se pregătea să trimită în plasă, dar Ispas l-a blocat decisiv. Dinamo controlează jocul în aceste momente, iar Universitatea Cluj se clatină tot mai mult.

Minutul 57: Ocazie monumentală pentru Universitatea Cluj. Boiciuc a scăpat singur cu Eșanu, a încercat să-l dribleze pe acesta, dar și-a calculat greșit pașii. Boiciuc s-a prăbușit apoi pe gazon, iar arbitrul Cătălin Popa i-a arătat cartonașul galben pentru simulare.

Minutul 47: Bară! Cosmin Matei a primit în interiorul careului, a trimis cu efect la colțul lung, dar mingea a zguduit bara transversală. Gorcea era bătut. Dinamo începe mult mai bine repriza secundă, cu altă atitudine.

Minutul 46: S-a reluat partida.

Minutul 45+1: Pauză la Cluj-Napoca! Dezastru pentru Dinamo după primele 45 de minute.


Minutul 34: Apără Eșanu! Tescan a preluat superb în interiorul careului și a șutat la colțul lung. Eșanu și-a salvat echipa de această dată, fiind la post. Dinamo scapă din nou după o șansă mare a gazdelor, dar Universitatea Cluj rămâne mai periculoasă.

Minutul 30: Replica lui Dinamo. Pierret a șutat din voleu spre vinclu, dar Gorcea a plonjat frumos și a respins balonul în afara terenului. Notăm prima șansă de gol a oaspeților.

Minutul 27: O nouă șansă pentru U Cluj. Tescan i-a așezat mingea lui Remacle, care a șutat puternic peste poarta adversă. Dinamo nu se regăsește.

Minutul 23: Ocazie uriașă pentru Universitatea Cluj. Tescan l-a lăsat pe Ely Fernandes singur cu Eșanu, dar șeptarul gazdelor a reluat defectuos. Remacle se afla lângă el, singur cu poarta goală, dar Ely Fernandes a preferat să șuteze. Dinamo scapă cu basma curată, dar jocul lor arată foarte rău în acest start de meci.

Minutul 14: GOOOL Universitatea Cluj! Mihai Eșanu a ieșit total hazardat, a pus la pământ un adversar, iar Martin Remacle a profitat și a scăpat singur cu poarta goală. Jucătorul lui „U” a trimis în plasă pentru 1-0, iar Dinamo se vede condusă.


Minutul 1: A început meciul! Atmosferă de vis la Cluj-Napoca.

UPDATE 20:20 Meciul va începe imediat!

UPDATE 20:00 Un altfel de baraj. Suporterii dinamoviști din PCH scandează numele adversarilor de la Universitatea Cluj, cu 30 de minute înainte de startul partidei. Imagini superbe de pe Cluj Arena, unde două cluburi înfrățite se luptă pentru un loc în Liga 1.

UPDATE 19:40 Atmosferă superbă la Cluj-Napoca. Fanii lui Dinamo au venit în număr mare pentru meciul tur al barajului.


Sâmbătă seară, de la ora 20:30, Universitatea Cluj primește vizita lui Dinamo în prima manșă a barajului de promovare/menținere în Liga 1. Formația roș-albă va încerca să ia o opțiune serioasă încă din meciul de la Cluj. Evitarea retrogradării este vitală pentru viitorul clubului din Ștefan cel Mare.

Universitatea Cluj – Dinamo, primul meci de foc din barajul suferinței pentru roș-albi

Universitatea Cluj primește sâmbătă seară vizita lui Dinamo, de la ora 20:30. Aceasta este prima manșă din barajul pentru promovarea/menținerea în Liga 1.

Universitatea Cluj a terminat pe locul 3 în play-off-ul Ligii a 2-a. Clujenii au ratat cu puțin promovarea directă în primul eșalon. Elevii lui Erik Lincar vor profita din plin de ocazia acestei duble de foc cu Dinamo, la finalul căreia pot obține biletele pentru Liga 1.

De cealalată parte, Dinamo a avut un sezon de coșmar, pe care vrea să-l uite cât mai repede. După un parcurs foarte slab, formația roș-albă s-a calificat în play-out-ul Ligii 1. Rezultatele slabe au continuat și ”câinii” au ajuns în situația ingrată de a disputa barajul de menținere în primul eșalon. Cele două meciuri cu U Cluj sunt vitale penru viitorul clubului Dinamo. O eventuală retrogradare în Liga a 2-a ar putea reprezenta chiar falimentul echipei din Ștefan cel Mare. În această situaie, elevii lui Dusan Uhrin vor face totul pentru a evita un asemenea dezastru sportiv și financiar.

Dusan Uhrin a prefațat barajul de foc cu U Cluj. Dinamo ar putea retrograda pentru prima dată în istoria sa

Înaintea dublei de foc cu Universitatea Cluj, Dusan Uhrin a admis că Dinamo va avea o misiune extrem de dificilă. Tehnicianul a subliniat că soarta clubului este în mâinile jucătorilor săi, aceștia fiind obligați să facă totul pentru menținerea în Liga 1.

Dificil, foarte dificil, dar sper că suntem pregătiți să jucăm bine. Obiectivul este să rămânem în prima ligă, trebuie să facem totul pentru asta. Nu ne va fi ușor, dar depinde de noi. Este realitatea, trebuie să fim pregătiți și concentrați”, a declarat Dusan Uhrin.

Din 1948, anul înființării sale, Dinamo nu a retrogradat niciodată. Dacă reușește să rămână în primul eșalon după barajul cu Universitatea Cluj, echipa roș-albă intră în grupul echipelor din Europa cu cel puțin sfert de secol fără întrerupere petrecut la cel mai înalt nivel național.