Meciul Simona Halep – Karolina Muchova este cel de-al treilea al zilei pe arena numărul 1 de la Wimbledon, astfel că partida ar urma să înceapă după ora 18:30. În primul tur al Grand Slam-ului desfășurat pe iarbă, campioana României (19 WTA) pare să aibă parte de un debut facil contra cehoaicei de pe locul 81 WTA.
6-3, 6-2: GAME, SET și MECI, Simona Halep! Românca face break-ul la 0 și o învinge pe Karolina Muchova, la capătul unui duel ce a dura o oră și 5 minute! Halep bifează prima victorie a carierei în fața jucătoarei din Cehia.
În turul 2 la Wimbledon 2022, Simona Halep o va întâlni pe Kirsten Flipkens (36 de ani – 190 WTA).
Simona Halep returns in style ?
The Romanian impresses in her first #Wimbledon appearance since lifting the title in 2019 @Simona_Halep pic.twitter.com/dkDASlO5nD
— Wimbledon (@Wimbledon) June 28, 2022
6-3, 5-2: Game, Simona! Halep a servit din nou foarte precis, după care și-a surprins adversare cu câteva execuții de mare calitate și a închis game-ul în favoarea sa, la 15.
6-3, 4-2: Game, Muchova. După ce a condus cu 30-0, Muchova s-a văzut pusă în postura de a salva o minge de break la 30-40. Ea s-a descurcat cu succes și în cele din urmă a reușit să își facă serviciul.
6-3, 4-1: Game, Halep! Simona confirmă break-ul și se desprinde în setul secund.
6-3, 3-1: BREAK, Simona! Halep profită de lipsa de curaj a adversarei, care trimite mai mereu pe centrul terenului. Românca a forțat și a determinat-o pe Muchova să gafeze, reușind să închidă game-ul în favoarea sa, la 40.
6-3, 2-1: Game, Halep! Serviciul Simonei continuă să funcționeze la nivel înalt în confruntarea cu Muchova. În setul secund, românca are un procentaj de 100% pe primul serviciu și a câștigat 80% din puncte (8/10).
6-3, 1-1: Game, Karolina Muchova! Jucătoarea din Cehia a început foarte bine acest game, însă ulterior a avut câteva ezitări și i-a permis Simonei să revină. Totuși, Muchova a profitat de o eroare a româncei și în cele din urmă a închis game-ul în favoarea sa, la 30.
6-3, 1-0: Game, Simona! Halep trimite din nou foarte puternic pe primul serviciu și câștigă un game alb. În acest prim game din setul secund, românca a avut un procentaj de 100% pe primul serviciu (4/4).
6-3: GAME și SET, Simona Halep! Românca a forțat pe serviciul adversarei și a reușit să își asigure rapid două mingi de set. De prima nu a profitat, însă pe a doua a câștigat-o și a închis game-ul în favoarea sa, la 30, adjudecându-și astfel și primul set.
La campeona de 2019, @Simona_Halep se lleva el 1er set 6-3 sobre la checa Karolina Muchova #Wimbledon2022 pic.twitter.com/ghhkC6tcBt
— Claudia Torres (@cltorres73) June 28, 2022
INFO: Simona Halep are un procentaj de 80% pe primul serviciu și un procentaj de 81% referitor la punctele câștigate cu primul serviciu (13/16).
5-3: Game, Halep! Simona răspunde cu un serviciu pe măsură și bifează primul game alb al partidei!
4-3: Game, Muchova! Sportiva din Cehia a servit excelent în acest al 7-lea game, pe care l-a închis rapid în favoarea sa, la 15.
4-2: Game, Simona! Halep prestează în continuare un joc variat și își surprinde adversara cu venirile sale la fileu. Muchova a încercat să o lobeze pe Halep, însă a trimis în aut și românca și-a făcut cu succes serviciul, la 15.
3-2: Game, Muchova! Adversara Simonei Halep a comis o primă dublă greșeală în acest game, însă ulterior serviciul ei a funcționat aproape perfect și s-a impus la 30.
3-1: Game, Simona Halep! Românca a servit precis și a reușit să închidă rapid game-ul în favoarea sa, la 15.
2-1: BREAK, Simona! Halep a returnat excelent pe serviciul lui Muchova, a surprins de câteva ori venind la fileu și s-a impus rapid. Constănțeanca a închis game-ul la 15 și a bifat primul break în această confruntare.
1-1: Game, Halep! Cu ceva emoții, Simona a revenit de la 0-30, a câștigat patru puncte la rând și a restabilit egalitatea în primul set.
0-1: Game, Muchova! Jucătoarea din Cehia începe duelul cu un prim game solid, în care a servit puternic și s-a impus la 30.
UPDATE 18:00. A început partida! Karolina Muchova servește prima!
Halep ? Muchova
IBM Match Insights delves deeper into their No.1 Court encounter @IBM | #Wimbledon
— Wimbledon (@Wimbledon) June 28, 2022
După confruntările Matteo Berrettini – Christian Garin și Korpatsch – Watson, Simona Halep și Karolina Muchova o să se întâlnească pe arena numărul 1 de la Wimbledon. Campioana României și cehoaica de pe locul 81 în clasamentul mondial sunt la prima întâlnire directe în circuitul WTA.
Simona Halep este favorită în această confruntare, nu doar prin prisma locului din clasament, ci și a evoluțiilor de la Bad Homburg, acolo unde a ajuns până în semifinale. Din păcate, jucătoarea de tenis din Constanța a fost nevoită să abandoneze după ce a acuzat dureri în zona gâtului. Adversara, Bianca Andreescu a ajuns direct în finală și a pierdut contra franțuzoaicei Caroline Garcia, locul 75 WTA.
De cealaltă parte, Karolina Muchova are un singur meci jucat în această lună. Cehoaica a pierdut la Berlin, pe iarbă, în fața lui Ons Jabeur, scor 3-6, 3-6.
Simona Halep answers the question about not being selected to open play for Wimbledon. pic.twitter.com/MvhZril6SD
— Romanian Tennis (@WTARomania) June 26, 2022
Turul 1: Karolina Muchova
Turul 2: Kirsten Flipkens
Turul 3: Camila Giorgi
Optimi de finală: Paula Badosa/Petra Kvitova
Sferturi de finală: Karolina Pliskova/Cori Gauff/Serena Williams
Semifinale: Iga Swiatek
Finală: Anett Kontaveit/Maria Sakkari/Ons Jabeur
The 2019 champ has arrived ?#Wimbledon | @Simona_Halep pic.twitter.com/R2GxSa9Owv
— Wimbledon (@Wimbledon) June 26, 2022
Chris Evert (67 de ani) este cunoscută ca o mare admiratoare a Simonei Halep. Triplă câștigătoare la Wimbledon, americanca îi acordă credit româncei, deși traseul spre finală este presărat cu multe „obstacole”.
„O aleg pe Simona Halep ca viitoare câștigătoare deoarece servește bine și câștigă puncte gratuite. Este concentrată și este determinată să mai facă încă un pas important pentru a-și îmbunătăți jocul și să câștige turnee importante”, a spus Evert pentru Eurosport.