Germania – Japonia 1-2! Al doilea șoc al Campionatului Mondial! Kimmich, Gundogan și Havertz, învinși de Doan, Asano și Sakai

Iosif Pintilie 23.11.2022, 14:55
Germania – Japonia 1-2! Al doilea șoc al Campionatului Mondial! Kimmich, Gundogan și Havertz, învinși de Doan, Asano și Sakai

Germania a debutat rușinos la Cupa Mondială din Qatar în compania Japoniei. Nemții au cedat cu 2-1 în fața niponilor, deși la pauză au condus. Ambele echipe au avut un gol anulat.

Grupa E, din care fac parte cele două echipe, este una dintre cele mai grele din competiție, aici fiind repatriate și Costa Rica, Spania, pe glângă echipele anunțate anterior.

Germania – Japonia 1-2

Minutul 81: GOL Japonia! Asano marchează după o acțiune în careul advers și denclașează nebunia pe stadion. Nemții trec prin același coșmar ca în 2018, când au fost învinși de Mexic în primul meci din Rusia și au fost eliminați încă din faza grupelor.

Minutul 77: GOL Japonia! Ritsu Doan egalează! Acesta a profitat de o respingere a lui Neuer și a marcat.

Minutul 60: Ocazie imensă pentru Germania, Gundogan, cel mai bun jucător de pe teren, de până acum, trimie în bara din stânga, cu un șut de la marginea careului.

Minutul 45+6: Golul Germaniei este anulat pe motiv de offside.

Minutul 45+5: Kai Havertz este marcatorul golului secund al Germaniei, după ce a primit un balon de la Serge Gnabry. Faza este analizată de VAR.

Minutul 45: Ocazie uriașă pentru Germania! Jamal Musiala primește o minge la firul ierbii, iar el șutează puternic spre poartă. Din păcate pentru el, balonul ajunge direct în peluză.

Minutul 32: GOL Germania! Ilkay Gundogan transformă o lovitură de la 11 metri.

Minutul 31: S-a arătat punctul cu var! Raum este prins de picior de Gonda, iar arbitrul Ivan Barton dictează lovitură de la 11 metri.

Minutul 28: Gundogan încearcă să înscrie dar șutul său ajunge în brațele portarului japonez Gonda. Mijlocașul lui Manchester City a tras de la 16 metri.

Minutul 17: Rudiger are șansa de a marca, dar reia cu capul puțin pe lângă bara laterală a porții adverse.

Minutul 8: Japonia reușește să înscrie, dar reușita este anulată pentru offside. Maeda este cel ce l-a învins pe Neuer.

Minutul 1: Primul meci al zilei de la Cupa Mondială a început pe Khalifa Internațional Stadium. Naționala Germaniei a protestat înaintea meciului. Deoarece FIFA  a interzis banderolele ”One Love”, jucătorii lui Hansi Flick și-au acoperit gura, în timpul pozei de grup, semn că nu au libertatea de a-și transmite părerile.

Echipele de start

Germania: Neuer – Sule, Rudiger, Schlotterbeck, Raum – Kimmich, Gundogan – Muller, Musiala, Gnabry – Havertz
Selecționer: Hansi Flick

Japonia: Gonda – Sakai, Yoshida, Itakura, Nagatomo – Endo, Tanaka – Ito, Kamada, Kubo – Maeda
Selecționer: Hajime Moriyasu

Stadion: Khalifa International Stadium
Arbitru: Ivan Barton (El Salvador)

Germania – Japonia, de la ora 15:00

Germania este una dintre favoritele turneului și, prin urmare, este favorita duelului cu Japonia. Însă și asiaticii stau bine, având în echipă nume importante precum Minamino, Kubo sau Asano.

Adversara României din preliminariile acestui turneu s-a făcut de râs în Rusia, când a terminat ultima într-o grupă relativ ușoară, cu Suedia, Mexic și Coreea de Sud. Nemții s-au impus în duelul cu prima, dar apoi au pierdut celalalte două meciuri și au fost eliminați, deși începeau turneul din postura de campioni.

Echipe probabile:

Germania: Neuer – Klostermann, Ginter, Rudiger, Sule – Brandt, Goretzka, Musiala – Gnabry, Muller, Sane

Japonia: Kawashima – Yoshida, Sakai, Nagatomo, Ito – Endo, Minamino, Morita – Kamada, Asano, Kubo

Loturile celor două echipe

GERMANIA

Selecționer – Hansi Flick

Portari – Manuel Neuer (Bayern Munchen), Marc-Andre ter Stegen (FC Barcelona), Kevin Trapp (Eintracht Frankfurt)

Fundași – Armel Bella Kotchap (Southampton), Matthias Ginter (Freiburg), Christian Gunter (Freiburg), Thilo Kehrer (West Ham United), Lukas Klostermann (RB Leipzig), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Niklas Sule (Borussia Dortmund)

Mijlocași –  Julian Brandt (Borussia Dortmund), Serge Gnabry (Bayern Munchen), Leon Goretzka (Bayern Munchen), Mario Gotze (Eintracht Frankfurt), Ilkay Gundogan (Manchester City), Kai Havertz (Chelsea), Jonas Hofmann (Borussia Monchengladbach), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Leroy Sane (Bayern Munchen)

Atacanți – Thomas Muller (Bayern Munchen), Youssoufa Moukoko (Borussia Dortmund), Karim Adeyemi (Borussia Dortmund), Niclas Fullkrug (Werder Bremen)

Echipă standard: Neuer – Klostermann, Ginter, Rudiger, Sule – Brandt, Goretzka, Musiala – Gnabry, Muller, Sane

JAPONIA 

Selecționer – Hajime Moriyasu

Portari – Eiji Kawashima (Strasbourg),  Shuichi Gonda (Shimizu S-Pulse), Daniel Schmidt (Sint-Truiden)

Fundași – Maya Yoshida (Schalke 04), Miki Yamane (Kawasaki Frontale), Shogo Taniguchi (Kawasaki Frontale), Ko Itakura (Borussia Monchengladbach), Yuto Nagatomo (FC Tokyo), Takehiro Tomiyasu (Arsenal), Hiroki Sakai (Urawa Red Diamonds), Hiroki Ito (VfB Stuttgart)

Mijlocași – Wataru Endo (VfB Stuttgart), Gaku Shibasaki (Leganes), Takumi Minamino (AS Monaco), Takefusa Kubo (Real Sociedad), Hidemasa Morita (Sporting Lisabona), Junya Ito (Reims), Daichi Kamada (Eintracht Frankfurt), Ao Tanaka (Fortuna Dusseldorf), Yuki Soma (Nagoya Grampus)

Atacanți – Daizen Maeda (Celtic Glasgow), Takuma Asano (VfL Bochum), Shuto Machino (Shonan Bellmare), Ayase Ueda (Cercle Brugge)

Echipă standard: Kawashima – Yoshida, Sakai, Nagatomo, Ito – Endo, Minamino, Morita – Kamada, Asano, Kubo

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622