FCSB a confirmat forma arătată în meciul cu Rapid și a obținut a doua victorie consecutivă în Superliga. Tavi Popescu pare și el renăscut, a marcat și la Craiova chiar îns tartul partidei. Reușita lui Dawa, după un corner, a fost suficientă pentru a semna victoria bucureștenilor
Min 76: Bară, Craiova! Sidibe pătrunde periculos în careul FCSB și trimite un șut plasat. Târnovanu este învins, dar bara l-a salvat pe portarul oaspeților
Min 51: Ratare FCU Craiova! O nouă acțiune frumoasă a lui Bahassa. Acum acesta îl depășește pe Tam, dar șutul acestuia este scos din nou de Târnovanu. Oltenii atacă tot mai periculos
Min 40: Ocazie FCSB! Radunovic îl lansează în adâncine pe Omrani. Francezul a intrat în unghi, dar execuția lui nu prinde spațiul porții. Omrani își amână primul gol în campionat pentru FCSB
Min 27: GOL FCSB! Dawa marchează, cu puțină șansă, după un corner. Huyghebaert vrea să repingă, dar fundașul oapseților se aruncă în balon și din pieptul acestuia mingea sare în plasă
Min 22: Ratare Craiova! O nouă fază frumoasă, de data aceasta reușită de asamoah, care se debarasează ușor de un fundaș, pasa lui ajunge la Chițu. Reluarea atacantului nu este foarte puternică, iar Târnovanu scoate cu piciorul
Min 17: Ratare FCU Craiova. Oltenii construiesc o fază frumoasă, iar Bahassa, cel mai activb jucător al gazdelor, trage de la marginea careului. Târnovanu apără cu un reflex atent
Min 4: GOL FCSB! Oaspeții deschid scorul la prima fază periculoasă a meciului. Baeten a respins până la marginea careului o centrare. Acolo apare Tavi Popescu care trimite un șut superb, puțin deviat, fără șanse pentru Popa. Este al doilea gol consecutiv pentru mijlocașul FCSB-ului
Min 1: Start de partidă
Echipe de start:
FCU Craiova: R. Popa – R. Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Asamoah, V. Achim – G. Ganea, Baeten, Bahassa – A. Chițu
Rezerve: Gurău – Zanfir, R. Grigore, Al. Albu, Van Durmen, Sibide, Bauza, Blănuță, G. Iancu
Antrenor: Nicolo Napoli
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Oaidă – Cordea, Omrani, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad – Haruț, Fl. Coman, I. Stoica, Miculescu, Edjouma, Nikolov, Bouhenna, Radaslavescu
Antrenor: Mihai Pintilii
Dacă oltenii au rezovat problema băncii tehnice prin aducerea lui Nicolo Napoli, roş-albaştrii mizează şi pentru acest joc pe interimarului Mihai Pintilii. Căutările trupei din Bănie vizeză însă mai degrabă o formulă de echipă. Care să scoată formaţia din Bănie din subsolul clasamentului. FC U Craiova nu a mai câştigat de şapte etape în campionat. Ultimul succes fiind împotriva Rapidului, în urmă cu mai bine de două luni. Revenirea lui Nicolo Napoli a fost de bun augur. În condiţiile în care oltenii au triumfat în etapa a doua a grupelor Cupei României în faţa celor de la FC Voluntari.
Înaintea acestei etape, Achim şi coechipierii lui erau pe poziţia a 14-a în Superligă, cu 16 puncte. La egalitate cu UTA, formaţia aflată pe primul loc retrogradabil.
De partea cealaltă, FCSB vine după remiza din Cupa României de la Galaţi. Precedată de succesul reconfortant din derbyul cu Rapid. Vicecampionii sunt pe locul 8, cu 23 de puncte. Iar în cazul unei victorii vor urca din nou pe poziţie de play-off, la egalitate cu Hermannstadt şi Petrolul. Mihai Pintilii ştie că meciul de duminică seară va fi unul mult mai dificil din cauza numirii unui antrenor principal în tabăra adversă.
”Un meci dificil, dar am încredere în băieți că vom face un meci bun și vom câștiga cele trei puncte înainte de pauza echipelor naționale. În campionat sper să se schimbe totul și cred că și băieții sunt conștienți că avem nevoie de cele trei puncte. E grea lupta pentru play-off, se strânge clasamentul cu trecerea etapelor, ușor-ușor ne apropiem și noi dacă vom câștiga și se vor vedea atunci cele șase care vor intra în play-off.
E binevenită pauza, am jucat din trei în trei zile, suntem obosiți. Acum, important e meciul de mâine și sper să îl câștigăm. Nu mă așteptam să pună antrenor cei de la FCU Craiova, clar au vrut și ei o schimbare, s-a întâmplat, nu ne-a picat cam bine și nu avem ce să facem. Nicolo Napoli e un antrenor cu experiență, cunoaște foarte bine fotbalul românesc, e a noua oară când se întoarce, deci nu avem ce să mai zicem, cred că știe și mâncarea și tot”, a fost reacţia lui Mihai Pintilii înaintea confuntării cu FC U Craiova 1948.