FCSB – FC Voluntari 1-1. Echipa lui Dică a fost egalată la ultima fază. Bucureștenii rămân pe loc de baraj, cu o victorie în 8 meciuri
Luni seară, FCSB primește vizita celor de la FC Voluntari în etapa a zecea din Superliga. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe Playsport.ro de la ora 21:00.
Min 90+7: Gol Voluntari. Nemec egalează
Min 90+5: Penalty Voluntari. La ultima fază, oaspeții trimit o centrare în careu, la disperare. Armaș îi așează balonul lui Nemec. Acesta se întoarce spre poartă și e trântit în careu de Radunovic.
Min 86: Eliminare FCSB. Edjouma nu își calculează intervenția chiar la fostul coleg, Rață și îl faultează. Primește al doilea galben și va lipsi etapa viitoare, cu Craiova lui Rădoi
Min 82: GOL FCSB! Gazdele au șansă, după un șut al lui Cordea, de la marginea careului. Balonul este deviat de Armaș chiar în fața lui Miculescu, iar acesta nu ratează
Min 74: Ratare FCSB. Același Compagno este căutat de toate mingiile trimise în careul advers. Italianul câștigă un nou duel, dar nu își cadrează execuția. FCSB domină, dar nu presează tare și nici nu pare capabilă să joace în viteză.
Min 60: Ratare FCSB. Compagno își continuă seria ratărilor. Atacantul gazdelor apare iar periculos în fața porții, dar reluarea sa trece peste poartă
Min 50: Ocazie incredibilă pentru FCSB! Portarul Popa face minuni în poarta Voluntariului. La aceeași fază, goalkeeper-ul oaspeților scoate în aceeași fază șuturile lui Coman, Compagno și Olaru. Ratare uriașă.
Min 42: Ratare Compagno. Italianul este principalul pericol al gazdelor. Italianul se bate cu Matricardi, câștigă duelul la cap, dar Popa scoate senzațional
Min 34: Ratare FCSB. Andrea Compagno se transformă în cel mai bun jucător adus de FCSB în această vară. Atacantul crează pericol, după ce preia balonul în careu și trage, din întoarcere, dar Popa este atent și apără
Min 27: Bară FCSB! Cordea reușește o pătrunde în viteză, centrează în fața porții, unde apare Compagno. Italianul a lovit mingea cu capul, dar a luat la țintă bara.
Min 25: FCSB a pus stăpânire pe joc, dar oamenii lui Dică nu reușesc să își creeze ocazii de poartă. Voluntariul ține balonul departe de careu
Min 15: Gol anulat Voluntari. Oaspeții rămân periculoși. Cristi Costin scapă singur în careu, pasează în fața porții, Dawa greșește incredibil, iar Damașcan marchează. Din fericire pentru gazde, Costin a fost în poziție de offside
Min 7: Ratare Voluntari. Prima fază importantă aparține oaspeților. Rață pasează excelent către Damașcan. Acesta intră în unghi și încearcă un șut în forță, respins de portar
Min 1: Start de meci
FCSB: Târnovanu – R. Boboc, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Edjouma, Oct. Popescu – Cordea, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Haruț, I. Stoica, Miculescu, Dulca, Oaidă, Radaslavescu, Bg. Rusu
Antrenor: Nicolae Dică
FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș – Cr. Costin, Helder Tavares, Meleke, Marrone – V. Rața, Damașcan, D. Florea
Rezerve: Rîmniceanu – Fl. Achim, N. Popescu, Droppa, Andreș, Marcelo Lopes, D. Andrei, Al. Ilie, Nemec
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: Arena Națională, București
Arbitru: Marcel Bîrsan / Asistenți: Mihai Marica și Radu Ghinguleac
Arbitru VAR: Adrian Cojocaru / Arbitru AVAR: Vladimir Urzică
FCSB – FC Voluntari, formația roș-albastră vrea să obțină al doilea succes din acest sezon
Luni seară, de la ora 21:00, FCSB o înfruntă pe FC Voluntari în etapa a zecea din Superliga. Echipa lui Nicolae Dică are nevoie disperată de puncte, iar victoria este singura variantă luată în calcul.
FCSB vine după înfrângerea suferită în fața lui West Ham, scor 1-3, în grupele Conference League. Situația formației roș-albastre în Superliga este alarmantă, ea ocupând locul 13 cu doar 7 puncte acumulate. Victoria în fața ilfovenilor este obligatorie pentru FCSB, altă variantă fiind exclusă.
De cealaltă parte, FC Voluntari vine și ea după o înfrângere. În etapa trecută ilfovenii au pierdut pe teren propriu cu Rapid, scor 0-1. Echipa lui Liviu Ciobotariu ocupă locul 12 în Superliga, având 8 puncte. Ilfovenii vor încerca să profite de lipsa de formă a FCSB-ului pentru a obține un rezultat pozitiv.
Nicolae Dică nu mai acceptă pași greșiți în Superliga. ”Trebuie să începem să câștigăm”
Nicolae Dică a prefațat meciul cu FC Voluntari în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul a subliniat că nu mai acceptă pași greșiți în campionat. În plus, Dică așteaptă ca elevii săi să aibă acceași atitudine ca cea arătată în Conference League.
Ne așteaptă o partidă grea mâine. Întâlnim un adversar care a fost în play-off anul trecut, chiar dacă nu trece printr-un moment foarte bun. Și ei, și noi avem nevoie mare de puncte. Băieții s-au refăcut, sunt bine, asta este meseria lor. Este normal să fie pregătiți pentru meciul de mâine. Veți vedea mâine dacă o să facem schimbări.
Noi în Europa am făcut lucruri bune, ne-am îndeplinit un obiectiv. Vreau să cred că nu suntem echipa aia din campionat de la partida cu Farul, că a fost un accident acolo. Trebuie să începem să câștigăm și în campionat. Trebuie să fac totul ca jucătorii să înțeleagă că este foarte important campionatul pentru noi. E clar că nu accept ușor situația, nici eu, nici jucătorii. Trebuie să avem o atitudine bună și în campionat, la fel cum avem în Europa.
Orice jucător care joacă cu noi are ceva de demonstrat. Eu fac analiza adversarului, a ultimelor cinci partide, și vă spun că parametrii arată o diferență mare. Ați văzut că una joacă echipele cu noi și alta în rest. După calificarea în Europa, mă așteptam ca la meciul cu Sibiu să nu stăm bine. Pe mine m-au deranjat partidele cu Mioveni și cu Farul”, a spus Nicolae Dică