Astra Giurgiu – Dinamo, scor 1-0, în turul semifinalei din Cupa României. Finalista se decide în meciul retur

Marian Cărăvan 13.04.2021, 20:08
Astra Giurgiu – Dinamo, scor 1-0, în turul semifinalei din Cupa României. Finalista se decide în meciul retur

Astra și Dinamo deschid marți semifinalele Cupei României. Meciul tur este programat la Giurgiu, în această seară, de la ora 19:00.

Scor final | Astra Giurgiu – Dinamo 1-0 (Krpic 4)


Final de partidă!

Min. 59: Ce ocazie are Dinamo! Șutul lui Deian Sorescu, din lovitură liberă, șterge bara din stânga porții lui Lazar. Portarul Astrei a fost în control.

Min. 53: Dinamo este în ofensivă! Albentosa trage din careu, însă peste poartă!

Min. 46: A început repriza secundă!

Pauză!

Min. 30: Ocazie pentru Dinamo! Șutul lui Anton trece peste poarta lui Lazar.

Min. 12: Cartonaș galben pentru Eugen Neagoe! 

Min. 9: Schimbare la Astra! Intră Balaure, în locul lui Riza.

Min. 4: GOOOLLL Astra! Bosniacul Krpic deschide scorul! Atacantul Astrei câștigă duelul cu Sorescu și îl învinge ușor pe Kongshavn!

Min. 1: A început partida!


Echipele de start:

Astra Giurgiu: 1. Lazar –  28. Raspopovici, 4. Graovac, 25. Găman, 3. Lamanje – 7. Canadjija, 91. Boe-Kane, 11. V. Gheorghe, 77. Stahl , 92. Riza – 9. Krpici.

Rezerve: 12. M. Popa, 20.D. Bruno, 21. Crepulja, 27. Jovanovici, 43. Montini , 96. Balaure,, 80. Merloi, 8. Wuthrich, 2. H.Sousa.
Antrenor: Eugen Neagoe
Absenți: Răduț (accidentat), Fatai, Ioniță, Seto (suspendați de ANAD)

Dinamo: 1. Kongshavn  – 22. Sorescu, 30. Bejan, 2. Albentosa, 27. R. Grigore – 8. Anton, 5. Răuță, 55. Gol, 77. Achim, 98. Mihaiu – 17. Nemec.

Rezerve: 34. Mitrovici, 7. St. Filip, 10. Nepomuceno, 21. Stere, 26. Morsay, 38. Bani, 19. Blejdea, 66. Puljici, 31. Fabbrini.
Antrenor: Gheorghe Mulțescu,
Absenți: Ehmann (suspendat), Eșanu, I. Șerban (accidentați), Magaye (suspendat de ANAD)

Stadion: „Marin Anastasovici”, Giurgiu
Arbitru: Sebastian Colțescu / A1: Daniel Mitruți / A2: George Florin Neacșu


Meciurile din prima manșă a semifinalelor Cupei României au loc în această săptămână. Seria meciurilor va fi deschisă de Astra Giurgiu – Dinamo București. Întâlnirea este programată marți seara, de la ora 19:00, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu.

Partida va fi arbitrată de Sebastian Colțescu (Craiova), asistat de Daniel Mitruți (Craiova) și George Neacșu (Câmpulung Muscel). Arbitru de rezervă: Adrian Cojocaru (Galați). Observatori: Felix Grigore și Alexandru Deaconu, ambii din București.

Prezența în careul de ași al competiției este ultima speranță pentru jucătorii lui Gigi Mulțescu de a mai salva sezonul. În Liga 1, „câinii” luptă în play-out pentru evitarea retrogradării și vor avea un program infernal în următoarele săptămâni. De aceea, Cupa României este privită cumva drept „colacul de salvare”.

Meciul Astra Giurgiu – Dinamo, din semifinalele Cupei României, va fi transmis în direct de Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport. Cele mai importante momente se vor regăsi pe site-ul nostru, playsport.ro.

În cealaltă semifinală se întâlnesc Universitatea Craiova și Viitorul Pandurii Tg. Jiu, miercuri, 14 aprilie, de la ora 19:00.

Meciurile retur vor avea loc peste o lună.

LIVE TEXT | Astra Giurgiu - Dinamo
LIVE TEXT | Astra Giurgiu – Dinamo

Cupa României – scurt istoric

Cupa României se dispută din anul 1933, în acest sezon fiind ediția cu numărul 83. Cele mai multe trofee le-a cucerit FCSB – 27 (incluzând aici și titlurile obținute de CCA și Steaua). Roș-albaștrii sunt secondați de Dinamo și Rapid, ambele cu câte 13 trofee cucerite de-a lungul istoriei acestei competiții. Rapidul a realizat o performanță neegalată până în prezent. Este singura formație care a cucerit de șase ori consecutiv Cupa României, între 1937 și 1942. Prima deținătoare a trofeului este Ripensia Timișoara, în 1934.

Metalul Reșița este prima echipă de ligă secundă care a intrat în posesia trofeului. Se întâmpla pe 5 decembrie 1954, când reșițenii se impuneau pe Stadionul Republicii, cu 2-0, în fața celor de la Dinamo București.

O fnală inedită a avut loc în sezonul 1972-1973. Trofeul a fost disputat atunci de o echipă din Divizia B și una din Divizia C! Finala dintre Chimia Râmnicu Vâlcea și Constructorul Galați a avut nevoie de rejucare, după ce meciul se încheiase la egalitate, 1-1. La rejucare, divizionara B Chimia s-a impus cu 3-1.

Câștigătoarea ultimei ediții a Cupei României este FCSB, după 1-0 în finala cu Sepsi. De altfel, FCSB o întâlnește joi, 15 aprilie, de la ora 19:00, pe CFR Cluj, în Supercupa României. Meciul va fi găzduit de stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622