FCSB – Academica Clinceni încheie etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1. Echipa lui Gigi Becali are doar opțiunea victoriei, contra codașei din play-off. Meciul FCSB – Academica Clinceni e luni, de la ora 21:30, la Giurgiu, în format LIVE SCORE pe Playsport.ro.
FINAL DE MECI LA GIURGIU. FCSB nu reușește decât un rezultat de egalitate, 2-2 cu Academica Clinceni. Echipa antrenată de Toni Petrea ratează șansa de a trece pe primul loc al clasamentului, după ce liderul CFR s-a încurcat chiar în Gruia, 0-1 cu Sepsi.
CFR Cluj rămâne în continuare pe primul loc, cu 45 de puncte, urmată de FCSB, cu 44 de puncte.
Min. 90+2. Mare ocazie pentru FCSB, dar se remarcă din nou portarul Academicii Clinceni.
Min. 87. Ureche salvează miraculos din fața lui Radunovic.
Min. 85. Dublă schimbare la Academica: ies Cordea și Rusescu, intră Pashov și Markovic.
Min. 82. După o fază prelungită de atac, Cristi Tănase reia din prima, din interiorul careului, direct în brațele lui Straton.
Min. 79. Moruțan trimite o pasă în careu pentru Tănase, dar căpitanului roș-albaștrilor, rămas singur cu portarul, nu-i iese preluarea.
Min. 78. Schimbare la Academica: iese Adi Popa, intră Pîrvulescu.
Min. 74. Bilali reia pe lângă poartă, cu capul, din careul mic, după un corner executat de pe stânga de Adi Popa.
Min. 73. Dublă schimbare la Academica: ies Chandarov și Cebotaru, intră Moulin și Cristi Tănase.
Min. 69. Octavian Popescu primește îngrijiri pe marginea terenului, după o intrare tare din spate a lui Cebotaru.
Min. 65. Șut Adi Popa, din colțul careului de 16 metri, Straton respinge în corner. Perioadă bună de joc a celor de la Academica Clinceni.
Min. 55. GOL FCSB! Execută tot Tănase și de această dată înscrie. FCSB – Clinceni 2-2
Min. 54. Execută Tănase, portarul celor de la Clinceni apără, dar se dictează repetarea loviturii. Ureche nu avea un picior pe linia porții.
Penalty pentru FCSB! Tănase este faultat de Patriche.
Min. 48. Contraatac Clinceni, dar Cordea șutează slab din unghi, de pe stânga, iar nou-intratul Straton reține.
Min. 46. Dublă schimbare la FCSB: ies Vlad și Vînă, intră Straton și Oaidă.
A început repriza secundă.
Pauză la Giurgiu. După prima repriză, FCSB – Clinceni 1-2. Se anunță o repriză secundă interesantă.
Min. 36. GOOOLLL Academica! Achim centrează de pe dreapta pentru Raul Rusescu și acesta șutează din prima, din marginea careului, fără șanse pentru Vlad. Fostul jucător al celor de la FCSB o duce pe Academica în avantaj. FCSB – Clinceni 1-2.
Min. 28. Ocazie imensă ratată de Darius Olaru.
Min. 27. GOOOLLL Academica. Cordea marchează cu capul, de lângă Crețu, după o centrare deviată a lui Adi Popa. FCSB – Clinceni 1-1
Min. 20. GOOOLLL FCSB. Florin Tănase îl servește ideal pe Darius Olaru, care șutează surprinzător, din întoarcere, în diagonală, și deschide scorul. FCSB – Clinceni 1-0.
Min. 15. Un prim sfert de oră viu disputat între cele două formații.
Min. 3. Portarul Andrei Vlad are probleme, staff-ul medical al celor de la FCSB a intrat pe teren. Jocul se reia repede.
Academica Clinceni beneficiază de primul corner al meciului. FCSB iese din defensivă.
UPDATE, ora 21:31. A început meciul de la Giurgiu. În cazul unei victorii, FCSB va trece pe primul loc al clasamentului. CFR Cluj a pierdut în Gruia, 0-1 cu Sepsi.
FCSB: Vlad – Crețu, Haruț, I. Cristea, Radunovic – Vînă, Ov. Popescu, D. Olaru – Moruțan, Fl. Tănase, Oct. Popescu
Rezerve: Straton, Simion, Nedelcu, Buziuc, Șerban, Perianu, Oaidă, Istrate, Niță
Antrenor: Toni Petrea
Academica Clinceni: Ureche – F. Achim, Bilali, Patriche, Dobrescu – Cascini, Cebotaru – Ad. Popa, Chandarov, Cordea – R. Rusescu
Rezerve: Vâlceanu, Gardoș, Pashov, Moulin, Cr. Tănase, Markovic, Ventura, Pîrvulescu, Longher
Antrenor: Ilie Poenaru
FCSB are o singură variantă în meciul din această seară, pentru a se menține cu șanse reale în lupta pentru titlu. Orice pas greșit o poate scoate din cursă.
Echipa antrenată de Toni Petrea vine după victoria cu FC Botoșani, scor 2-1, fiind pregătită să acumuleze încă trei puncte în clasament. Anterior victoriei cu Botoșani, FCSB a avut trei meciuri consecutive fără victorie. Doar un singur punct acumulaseră roș-albaștri, după 1-2 cu Sepsi, 0-2 cu Universitatea Craiova și 1-1 cu CFR Cluj.
Vestea bună pentru FCSB este revenirea golgheterului Florin Tănase, după etapa de suspendare. Totuși, Toni Petrea are dificultăți în alegerea primului „11”, infirmeria e plină. Miron, Șut, Panțîru și Florinel Coman sunt pe lista jucătorilor indisponibili.
Ne dorim să câștigăm acest joc, știm că întâlnim o echipă robustă, experimentată, cu jucători care au trecut și pe aici. Ne dorim foarte mult să ținem aproape de locul 1 și să încercăm să ducem lupta până capăt, poate până în ultima etapă a play-off-ului. Contează rezultatele celorlalte echipe din play-off, dar cel mai important pentru noi e să fim concentrați la jocul nostru, mintea jucătorilor trebuie să fie doar pe jocul pe care-l avem cu Academica Clinceni”, a spus Toni Petrea înaintea meciului cu Academica Clinceni.
Academica Clinceni, ultima din clasamentul play-off, cu 25 de puncte, are o singură victorie înregistrată în această fază a competiției. Echipa lui Ilie Poenaru a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 1-0, în etapa a 5-a din play-off.
De trei ori s-au întâlnit FCSB și Academica Clinceni în acest sezon. Roș-albaștrii s-au impus de două ori, cu același scor, 2-0 (în sezonul regular și în play-off). Ilfovenii au și ei o victorie, 1-0, pe Arena Națională, pe 7 februarie, în etapa a 22-a din sezonul regular.
FCSB: Vlad – Crețu, Cristea, Haruț, Radunovic – Vînă, Ov. Popescu, Olaru – Moruțan, Tănase, Oct. Popescu.
Academica Clinceni: Ureche – Pashov, Gardoș, Patriche, Dobrescu – Moulin, Cebotaru – Popa, Cordea, Logher – Rusescu.
Arbitrează Horia Gabriel Mladinovici (București); asistenți – Bogdan Gheorghe (București) și Marius Badea (Rm. Vâlcea); rezervă – Viorel Nicușor Flueran (Craiova). Observator: Vasile Bratu (Slobozia).
Meciul FCSB – Academica Clinceni, din etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1, se dispută de la ora 21:30, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. Meciul e în format LIVE SCORE pe site-ul Playsport.ro. FCSB – Academica Clinceni e transmis în direct de Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport+.