FC Argeș – FC Voluntari 0-0. Meci anost în Trivale, între două formații care visează la podium

27 02. 2022, 12:45
FC Argeș - FC Voluntari

Min 90+3. Final de meci. O remiză albă care scoate perfect în evidență starea fotbalului românesc: sărac în faze, sărac în reușite. Prin urmare, sărac și în goluri sau faze spectaculoase. Lufturi, șuturi fără precizie, centrări care trimit mingiile în afara stadionului. Acestea au fost ingredientele principale ale meciului de la Pitești.

Min 59: Argeș încearcă de la distanță mare să facă ce n-a reușit din interiorul careului, să deschidă scorul. Balonul lovit de  Latovlevic este, însă, trimis cu încetinitorul.

Min 54: Istvan dorește să deschisă scorul cu un voleu, dar execuția e precum întreaga partidă: lamentabilă.

Min 47: Nemec are prima ocazie a reprizei secunde. Șutul atacantului este bun, dar pe centrul porții, iar Greab îndeplinește o simplă formalitate

Min 46: A început repriza secundă

Min 45: Finalul primei reprize

INFO: Sebastian Colțescu a fluierat cu șapte secunde mai devreme finalul primei reprize. Gestul poate provoca un scandal

Min 34: Pentru a-i menționa și pe gazde, le spunem fanilor piteșteni că Derlis Meza a oferit o centrare. Fără precizie

Min 30. Budescu mai irosește o lovitură liberă executată din preajma careului, poziție foarte bună. Mingea trece  mult pe lângă poartă

Min 6: Budescu pare să fie departe de jucătorul care impresiona în Liga 1. Lovitura liberă executată de mijlocaș nu pune nicio problemă gazdelor

INFO: În primele 5 minute ale jocului, Voluntari a avut o posesie de 95%!!!

Min 1: A început meciul

Meciul FC Argeș – FC Voluntari se joacă duminică, de la ora 13:00, pe Stadionul Municipal „Nicolae Dobrin” (Pitești). Confruntarea este transmisă în format live score pe playsport.ro, dar poate fi urmărită și la TV pe canalele: Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport.

Piteștenii speră să urce pe locul 6

Formația lui Andrei Prepeliță este prima sub linie, cu 41 de puncte acumulate. Practic, dacă ar câștiga cu FC Voluntari s-ar clasa pe locul 6, deasupra celor de la Farul Constanța. Echipa lui Gheorghe Hagi are 42 de puncte.

Ilfovenii se află ceva mai sus în clasament, mai exact pe poziția 4. Însă, dacă o să învingă FC Argeș,  echipa lui Liviu Ciobotariu o să prindă ultima poziție a podiumului. De menționat este faptul că argeșenii au câștigat în deplasare contra FC Voluntari cu scorul de 2-0.

Întâlnim un advers într-o formă foarte bună. Pentru noi va fi un meci dificil, atât noi cât şi pentru ei este un joc cu încărcătura aparte pentru că e clar că ne vom lupta pentru primele 6 locuri, pentru accederea în play-off.

Am putea duminică (n.r. astăzi) să încheiem, să fim matematic în ceea ce priveşte clasarea noastră în primele 6 locuri în cazul în care vom câştiga. Dacă nu, ne vom lupta în continuare. FC Argeş se poate numi aşa revelaţia campionatului pentru că au avut rezultate foarte bune!”, a declarat Liviu Ciobotariu, la conferința de presă.

Echipe de start în meciul FC Argeș – FC Voluntari

FC Argeș: 12. Greab – 2. Tofan, 5. Turda, 17. Dobrosavlevici, 3. Latovlevici – 4. Meza Colli, 71. Raynov – 11. Ișfan, 8. I. Șerban ll, 10. Cr. Tănase – 19. G. Ganea
Rezerve: 22. F. Croitoru, 7. Viana, 9. Cr. Dumitru, 14. J. Miguel, 25. Boldor, 29. Dumitrașcu, 30. Mușat, 44. Said, 21. Palic
Antrenor: Andrei Prepeliță

FC Voluntari: 71. M. Popa – 13. D. Ciobotariu, 30. Tamaș, 5. Armaș, 6. Briceag- 24. Ricardinho, 66. Droppa – 22. Rață, 50. Budescu, 8. Ion Gheorghe – 77. Nemec
Rezerve: 12. Râmniceanu, 2. C. Achim, 3. Meleke, 14. Marcelo, 18. Helder, 21. Al. Ilie, 80. L. Fulop, 98. Cr. Costin, 23. Al. Vlad
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Stadion: „Nicolae Dobrin” (Pitești)
Arbitru: Colţescu Sebastian (Craiova) / A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)