Lionel Messi semnează contractul cu Barcelona! Cum l-au convins, e anunțul zilei în presa din Spania

Gabriel-Alexandru Ioniță 14.07.2021, 16:43
Lionel Messi semnează contractul cu Barcelona! Cum l-au convins, e anunțul zilei în presa din Spania

Lionel Messi semnează contractul cu Barcelona. Fanii clubului catalan pot respira în sfârșit ușurați după mai bine de jumătate de an de discuții referitoare la plecarea starului argentinian de pe Camp Nou. La începutul anului au apărut primele zvonuri care dădeau aproape sigură despărțirea lui Messi de Barcelona. Fotbalistul de 34 de ani era nemulțumit de lipsa de rezultate din ultimele două sezoane de la clubul blau grana.

El a intrat în ianuarie în ultimele șase luni de contract, astfel că putea semna cu orice alt club din postura de jucător liber. Manchester City și Paris Saint-Germain erau gata să îl „îngroape” în bani pe argentinian. Și se părea că există șanse foarte mari ca o mutare într-unul din aceste sensuri să se realizeze. Totul s-a schimbat însă odată cu revenirea în funcție de președinte al Barcelonei a lui Joan Laporta. Acesta are o relație excepțională cu Messi din precedentul său mandat pe Camp Nou. Atunci, el a construit echipa de vis care, sub conducerea lui Pep Guardiola, reușea să câștige 6 trofee în sezonul 2008-2009.

Lionel Messi semnează contractul cu Barcelona! Cum l-au convins, e anunțul zilei în presa din Spania

Din momentul revenirii lui Laporta, situația a intrat pe un făgaș normal. Însă, fanii Barcelonei nu au avut parte de liniște până la finalul sezonului. Semnarea contractului tot a întârziat să se producă. Asta deși toată veștile dădeau ca iminent acest lucru. Mai mult, contractul lui Messi chiar a ajuns la final pe 1 iulie, iar argentinianul tot nu semnase o nouă înțelegere. Acest lucru s-a datorat însă faptului că el a plecat în Brazilia cu naționala Argentinei pentru Copa America.

Veștile la acel moment erau că Messi a dorit să se concentreze pe această competiție. Iar la revenirea la Barcelona urma să semneze noua înțelegere. Lucru ce s-a întâmplat întocmai. Naționala Argentinei a câștigat Copa America după o victorie în finală chiar împotriva marii rivale Brazilia, și chiar pe Maracana, scor 1-0. Angel Di Maria a marcat singurul gol al meciului după o pasă de geniu a lui Rodrigo De Paul. Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției, iar acum se odihnește alături de familia sa în orașul său natal, Rosario.

Acum, presa din Spania a făcut anunțul mult așteptat de întreaga lume a fotbalului. Potrivit Marca, Lionel Messi s-a înțeles cu Barcelona în privința unui contract pe încă 5 sezoane. Din informațiile venite din Spania, ultimii doi ani ai acestui nou contract îi va petrece ca ambasador al clubului de pe Camp Nou în Statele Unite ale Americii. Totodată, starul argentinian a acceptat o reducere la jumătate a salariului pentru a ajuta clubul în perioada foarte grea pe care o traversează din punct de vedere financiar.

Conform sursei citate, contractul nu a fost încă semnat. Însă părțile au căzut de acord și acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp, după ce avocații fotbalistului vor verifica documentele.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622