Messi a fost cât pe ce să rateze prezenţa la amicalul Argentinei din China. Experimentatul fotbalist în vârstă de 35 de ani a avut mari probleme pe aeroportul din Beijing. Sud-americanul nu a fost lăsat iniţial să intre în China.
Posesor al unui paşaport argentinian, dar şi al unuia spaniol, Messi s-a prezentat la punctul de frontieră de pe aeroportul din Beijing doar cu paşaportul spaniol. Spaniolii nu au însă drept de intrare în China fără o viză specială.
Messi a fost reţinut minute bune în aeroport, dar a primit, în cele din urmă, o viză în regim accelerat. Decarul argentinian este anunţat titular în meciul de verificare cu China, programat să se dispute joi, în data de 15 iunie.
După ce şi-a încheiat ansajamentul cu campiona Franţei, Paris Saint-Germain, Messi a ales să evolueze în MLS. Jucătorul sud-american a ajuns la o înţelegere cu echipa deţinută de David Beckham, Inter Miami. În SUA, Messi va fi recompensat anual cu câte 50 de milioane de euro.
Înainte de a ajunge la Miami, fotbalistul argentinian a fost dorit cu insistenţă de Al Hilal. Şeicii saudiţi i-au oferit acestuia un salariu de 400 de milioane de euro. După ce l-au ratat oe Messi, şefii lui Al Hilal s-au reorientat înspre Neymar. Vinerea trecută, o delegaţie a saudiţilor a aterizat la Paris, pentru a purta discuţii cu brazilianul. Al Hilal nu a înaintată încă o ofertă oficială pe numele lui Neymar.
Messi s-a aflat, de asemenea, în capul listei de transferuri a Barcelonei. Deşi preşedintele Joan Laporta a făcut erforturi mari pentru a-l convinge pe acesta să îşi pună semnătura pe un contract, argentinianul nu a mai dorit să continue în Europa.
Messi a pus alegerea sa pe seama dorinţei de a evolua într-un campionat unde nu există atât de multă presiune pe umerii săi . Problemele financiare cu care se confruntă trupa de pe „Camp Nou” în ultima perioadă au constituit un alt impedimentat în calea realizării unei astfel de mutări.