Lionel Messi a dat cărțile pe față despre plecarea de la Barcelona din urmă cu 3 ani: „Nu eram pregătit!”
Lionel Messi a vorbit recent despre plecarea sa de la Barcelona. Multiplul câștigător al Balonului de Aur a dezvăluit că și-ar fi dorit să-și încheie cariera la clubul la care a crescut.
Argentinianul a spus că plecarea sa de la clubul catalan a fost una bruscă și că nu era pregătit pentru o astfel de schimbare.
„Schimbarea a fost dificilă când am plecat la PSG, pentru că îmi mergea foarte bine la Barcelona și plănuiam să rămân acolo. Nu eram pregătit să plec. Totul s-a întâmplat foarte repede. A trebuit să-mi refac viața de pe o zi pe alta. Am cunoscut o altă ligă, un alt club, un nou vestiar. A fost o schimbare pe care nu o căutam și de aceea a fost dificil la început”, a transmis Messi în podcastul Big Time, conform AS.
Campionul mondial a vorbit și despre primii săi ani la Barcelona. Acesta a recunoscut că nu i-a fost ușor să se adapteze la club, însă a primit toată susținerea.
„Pentru mine a fost greu când am ajuns la Barcelona. Eram copil și a trebuit să mă adaptez la noi prieteni, o țară nouă, un oraș nou, oameni noi, școală nouă. Mi-a fost greu la început, dar am crezut că fac ceea ce îmi doream, să joc fotbal, într-o echipă grozavă precum Barcelona și asta m-a făcut să merg înainte. A fost impresionant și mi-a plăcut foarte mult. Mereu m-au tratat foarte bine la Barcelona și le sunt recunoscător”.
Messi a vorbit despre retragere
Messi a transmis că se bucură în continuare de fotbal, deși este conștient că se apropie de retragere. „Știu că în momentul în care simt că nu mai sunt în stare să joc, că nu mă mai bucură sau că nu îmi mai ajut colegii, mă voi lăsa. Sunt foarte autocritic cu mine. Știu când sunt bun, când sunt rău, când joc bine și când joc prost. Când voi considera că este timpul să fac acel pas, îl voi face fără să mă gândesc la vârstă. Dacă mă simt bine, voi încerca mereu să continui să concurez, pentru că este ceea ce îmi place și ceea ce știu să fac”.
În finalul podcastului, Messi a rememorat câștigarea Cupei Mondiale cu Argentina. Acesta a spus că ar fi părăsit echipa națională dacă nu ar fi câștigat finala din 2022 împotriva Franței.
„Să devenim campioni mondiali a fost ceva magic pentru noi, pentru familiile noastre și pentru întreaga țară, asta va rămâne cu noi toată viața. Cu siguranță aș fi părăsit echipa națională dacă nu am fi fost campioni, dar din fericire am reușit și am mai oferit un titlu Argentinei”, a încheiat Lionel Messi.