Liderii Rapid și CFR pierd, FCSB întoarce spectaculos, Hagi continuă repatrierile. Comentăm la Playsport LIVE, AZI, de la 18:00!
David Popovici (17 ani) este pe prima pagină a marilor publicații ale lumii, după performanța fabuloasă de la Roma. Bucureșteanul a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de la Foro Italico și a bătut recordul mondial, care dura de 13 ani. Astăzi, de la 19:06, în direct, la TVR 1, David va încera să obțină o nouă medalie de aur, la 2 metri liber.
Simona Halep a câștigat turneul WTA 1000 de la Toronto după ce a învins-o în finală pe Beatriz Haddad Maia. Marea noastră campioană a reușit să se califice în finala competiției, unde a întâlnit-o pe Beatriz Haddad Maia. La finalul unui meci extrem de disputat, Simona s-a impus cu scorul de 6-3, 2-6, 6-3. Astfel, românca a cucerit pentru a treia oară titlul la Openul Canadei.
Surprize mari în Liga 1: Rapid și CFR, înfrângeri la limită
După trei victorii consecutive, Rapid pierde cu Petrolul, scor 1-0. Adi Mutu s-a arătat mulțumit de joc, dar a lansat un mesaj pentru jucători. Cere ,mai multă eficiență în atac.
După calificarea în playoff-ul Conference League, CFR Cluj a ratat șansa de a se desprinde în clasament și astfel să profite de eșecul giuleștenilor de la Ploiești. Fără Dan Petrescu pe bancă, suspendat, campioana a pierdut surprinzător acasă, în fața revelației FC Botoșani, care devine liderul Superligii.
FCSB, prima victorie, dar cu mari emoții!
FCSB a spart gheața și a obținut prima victorie în Superligă, scor 3-2 în fața celor de la Chindia Târgoviște, însă meciul s-a dovedit a fi unul extrem de complicat pentru elevii lui Nicolae Dică. Roș-albaștrii au fost conduși cu 0-2 la pauză, dar au reușit o revenire spectaculoasă în repriza secundă.
În startul reprizei secunde, Dică a efectuat trei modificări. Edjouma, Olaru și Popescu i-au înlocuit pe Rață, Dulca și Rusu, iar fața echipei s-a schimbat.
Andrei Cordea a marcat o dublă, în minutele 49 și 55, iar în minutul 56, Joonas Tamm a marcat cu capul golul de 3-2.
Comentăm totul, în DIRECT, la Playsport LIVE, azi, de la 18:00!
Astăzi, la PlaySport LIVE, jurnaliștii Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu vor comenta alături de invitații lor performanțele senzaționale ale sportivilor români și meciurile din această etapă de Superliga. Nu vom neglija nici bursa transferurilor, care devine tot mai interesantă!
Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3KzyUKl.