Lewis Hamilton nu și-a anunțat încă decizia privind sezonul care va începe în primăvară. Marele campion britanic a fost furios după ce a ratat titlul în ultima cursă, chiar la ultimul tur. Septuplul campion mondial a considerat că a fost dezavantajat și le-a transmis acest lucru șefilor de la Mercedes.
Chiar dacă proaspătul Sir nu a anunțat nimic oficial, se pare că acesta așteaptă să vadă măsurile luate de conducerea echipei sale, pentru a lua o decizie. La 37 de ani, britanicul încă ar mai avea șansa să obțină al 8-lea său titlu, record absolut în Marrele Circ. Nu toată lumea mai dorește să îl vadă pe Lewis pe circuit.
Victoria lui Max Verstappen, din finalul anului trecut, a fost contestată de către cei de la Mercedes. Aceștia s-au considerat dezavantajați, după ce a fost introdus safety car-ul, când Hamilton conducea clar cursa. Până la urmă, britanicul a fost depășit chiar în ultimul tur. Septuplul campion mondial a fost dezamăgit și s-a aflat că se gândește să nu mai concureze.
Un șef de la o echipă rivală consideră că aceasta ar fi cea mai bună decizie pentru Hamilton. Jost Capito, de la Williams, recunoaște că nu îi pasă dacă Hamilton va mai lua startul și în 2022.
Este total irelevant, pentru mine, ce face el. Chiar nu îmi pasă de acest subiect, nu mă interesează dacă va mai concura sau nu. Ba chiar mă gândesc că ar fi bine dacă nu ar mai participa. Păi tot se spune mereu că nu sunt destule locuri pentru piloții mai tineri, ca să se remarce. Și mă gândesc, dacă cineva a luat deja 7 titluri mondiale, ce mai are de demonstrat? A făcut destule, așa că lasă locul celor mai tineri, de ce nu? a comentat acesta.
În timp ce așteaptă să vadă rezultatul anchetei, Lewis Hamilton a fost atacat de fostul său coleg, Valteri Bottas. Acesta a plecat de la Mercedes pentru că simțea că pentru șefii echipei contează doar Hamilton și ceilalți piloți nu primesc șanse.
Chiar mă întrebam de ce a renunțat Nico așa repede, chiar nu înțelegeam. Îmi aminteam duelurile lui cu Lewis, dar apoi am descoperit că totul s-a transformat în politică. Și acum îl înțeleg, chiar nu este ok. Nu este deloc ușor să nu ai nicio șansă, deși tu șimți că poți. Este ca și cum ai un cuțit la gât, nu mai te poți concentra, a comentat Bottas