Leo Strizu, declarații tari după FC Botoșani – FCSB 2-3: „Pintilii? L-am stăpânit cu greu, i-ar trebui o centură de siguranță”

Olteanu Ștefan 01.12.2022, 21:40
Leo Strizu, declarații tari după FC Botoșani – FCSB 2-3: „Pintilii? L-am stăpânit cu greu, i-ar trebui o centură de siguranță”

Leo Strizu a debutat cu o victorie în calitate de antrenor principal al celor de la FCSB, după ce echipa s-a impus în deplasarea de la FC Botoșani cu 3-2.

Victorie la debut pentru Leo Strizu. FC Botoșani – FCSB 2-3

FCSB a avut parte de o deplasare extrem de dificilă pe terenul celor de la FC Botoșani, însă cu toate acestea, s-a impus cu 3-2 și i-a permis lui Leo Strizu să obțină o victorie la debut.

Golurile roș-albaștrilor au fost marcate de Joonas Tamm, Andrea Compagno și Malcom Edjouma. De partea cealaltă, pentru FC Botoșani a înscris Sebastian Mailat, care s-a făcut remarcat cu o dublă.

Roș-albaștrii au mai ratat câteva ocazii mari și au avut inclusiv o bară, prin Octavian Popescu, iar Leo Strizu s-a declarat încântat de jocul pe care l-au practicat elevii săi:

„Cred că scorul putea fi mai mare, dar în primul rând sunt bucuros pentru băieți. Sunt bucuros de felul în care am fost primit, felicit băieții.

Pentru mine importante sunt două aspecte. Acei tineri care au început să joace. Miculescu a jucat foarte bine în prima repriză (n.r. – Miculescu a intrat pe teren în minutul 67). Și Tavi. Intrarea lui Pantea la fel. Cred că s-a văzut că am venit să câștigăm, nu voiam altă variantă. Prin tot ce ne-am creat, am pus pericol. Fiind adeptul jucătorilor tineri, e normal să le dai șanse.

E îmbucurător că Miculescu se pregătește bine, are o atitudine bună și va fi o variantă foarte, foarte probabilă.

Am să vă dau foarte multe argumente pentru aceste schimbări. Crețu cu Pantea. Pantea e un jucător care a fost component al lotului României pentru Campionatul European, deci trebuie să le dai șanse.

Miculescu, la fel, se pregătește foarte bine. Omrani a jucat pentru că Andrea Compagno stă următoarea etapă. Iar la Edjouma aveam nevoie de travaliul lui ca să blocăm. Am luat două goluri, dar puteam să dăm vreo cinci, se întâmplă”.

„L-am stăpânit cu greu pe Pintilii”

Tehnicianul și-a permis să facă o glumă vizavi de situația lui Pintilii, care nu are voie să dea indicații de la margine:

„L-am stăpânit cu greu pe Pintilii, dar o să vorbesc să punem o centură de siguranță, un paravan, pe bancă.

Omrani? Nu a fost pedepsit, nu știu de niciun incident.

Tavi Popescu? Cred că jocul lui va fi din ce în ce mai bun. E meritul lui Pintilii. De la meciul cu Rapid i-a dat foarte multă încredere, copilul s-a atașat, a lucrat și pune în practică tot ce a lucrat cu Pintilii.

Va fi mult de muncă, mai mult psihic. În două, trei săptămâni nu prea mai ai ce să faci. Echipa trebuie să asculte și trebuie să mergem doar la victorie”, a declarat Leo Strizu, la Digi Sport.

Andrea Compagno, modest după marcarea celui de-al 13-lea gol din acest sezon

Andrea Compagno este golgheterul Superligii, cu 13 goluri marcate în acest sezon:

„Am câștigat, era un meci foarte important pentru noi. Sunt fericit și pentru reușita personală, dar punctele erau cele mai importante. Pentru noi terenul nu era foarte bun, dar ne-am adaptat bine.

Ne-au condus, am revenit și a fost un meci frumos. E bine că am câștigat. Nu mă interesează cum marchez. Că e penalty, că e cu coapsa, cu capul. A dat o minge foarte frumoasă Olaru și e bine că a intrat.

Visul meu e să câștig cu echipa, visul meu în acest an e să câștigăm ceva cu echipa. Încerc să ajut echipa în fiecare meci și astăzi a mers bine. Cum nu am rival? Nu, nu, nu. Sunt foarte mulți atacanți buni.

Pentru mine e important să ajut echipa cu goluri, cu pase de gol și sper ca la sfârșitul anului să câștigăm ceva.

Nu vreau să vorbesc despre antrenor. Sigur, au fost foarte multe schimbări și nu știu cum a fost când a început sezonul.

Acum văd că în fiecare meci, în fiecare zi, la fiecare antrenament e mai bine. Nu vreau să vorbesc de antrenor, cum am zis. Suntem pe drumul bun și trebuie să nu ne oprim. A fost un meci foarte frumos, cu multe ocazii la ambele porți. A fost frumos, important e că am câștigat.

Vreau să zic la mulți ani pentru România, mi-a dat o oportunitate foarte mare. Stau aici și mă simt puțin român, azi e o zi specială și trebuie să zic la mulți ani”, a declarat Andrea Compagno.

Malcom Edjouma a făcut și el spectacol la interviu. „Criticat? Ofertă?”

La finalul jocului, Malcom Edjouma a declarat:

„A fost un meci dificil, dar am reușit să câștigăm și acum ne concentrăm pe meciul următor.

Bucurat? E normal, că am fost la Botoșani anul trecut. A fost dificil să mă bucur la gol. A fost clubul meu și mi-a dat șansa să joc. Nu am putut să mă bucur.

Nu cred că au fost probleme, am avut o pasă mai puțin bună în startul sezonului. Acum avem mai multă încredere și doar despre asta e vorba. Trebuie să continuăm să ținem ritmul.

Trebuie să fim mai eficienți pe plan defensiv și ofensiv.

Criticat? Nu știu, nu urmăresc. Ofertă? Nici asta nu știu. Eu nu am vorbit pentru transfer. Nu urmăresc nimic. Sunt fericit aici, deci dacă vine vreo ofertă pentru mine, nu știu ce să zic. Nu am primit nicio ofertă”, a declarat Malcom Edjouma.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622