Leo Grozavu la FC U Craiova după plecarea lui Adrian Mutu! Variantă șoc pentru oltenii lui Adrian Mititelu

04 10. 2021, 17:06
Varianta numirii lui Leo Grozavu la naționala U21, o mare minciună

Nu este liniște în Bănie! Cel puțin la echipa lui Adrian Mititelu, care tocmai ce a pierdut derbi-ul Craiovei, cu Universitatea. Cu doar 9 puncte, în 11 etape, echipa se află aproape de locurile de retrogradare. Cum nici jocul nu a impresionat, soarta lui Adrian Mutu era decisă. „Briliantul” a anunțat că nu va mai continua la Craiova lui Mititelu. Iar acum a început goana după un nou tehnician.

Șefii clubului au trasat o listă pe care se găsesc nume importante, din Liga 1. Leo Grozavu ar putea fi mare surpriză pregătită de conducerea clubului din Craiova.

Cei doi antrenori care sunt favoriți pentru a prelua echipa din Bănie. Cu cine se „duelează” Leo Grozavu pentru această poziție

Doi tehnicieni de 54 de ani sunt luați în considerare pentru a-l înlocui pe fostul atacant al naționalei. Leo Grozavu și Eugen Neagoe sunt antrenorii la care se gândește familia Mititelu. Leo Grozavu tocmai a părăsit Sepsi, după un start mai slab de campionat. Chiar și așa fostul fundaș de la Dinamo a făcut o treabă foarte bună în Ardeal. A cosntruit o echipă puternică la Sepsi și asta ar urmări și șefii Craiovei.

Cu toate acestea, Eugen Neagoe pare mai aproape de a prelua echipa aflată pe locul 13. Acesta are avantajul că a jucat în Bănie, cariera sa este legată de Craiova. Antrenorul n-ar refuza nici el o revenire mai aproape de casă.

Marius Șumudică a refuzat Craiova lui Mititelu. „Altădată voi antrena Craiova”

Marius Șumudică a fost varianta bombă la care s-a gândit Adrian Mititelu. Antrenorul este fără angajament, după ce a părăsit campioana CFR Cluj. Fostul rapidist nu se grăbește să revină pe bancă și așteaptă să își găsească ceva în străinătate. De aceea a declinat oferta lui Mititelu.

Este adevărat, am vorbit cu cei de la Craiova. Dar nu sunt aproape de a semna, dimpotrivă. Nu vreau, deocamdată, să antrenez în România, parțial și pentru ce a fost la Cluj. Poate că altădată voi antrena Craiova dacă voi mai fi dorit, dar nu în acest moment, a declarat Șumi, la Digisport.

Adrian Mutu, experiență ratată la Craiova. „Am nevoie de liniște”

„Briliantul”  nu a reușit să impună jocul pe care îl dorea la Craiova. Startul slab de campionat i-a fost fatal, așa că antrenorul a preferat să plece.

Rezultatele nu sunt cele așteptate, îmi pare rău pentru nea Adi că e acolo unde e, îmi pare rău și pentru suporteri că n-am reușit să le dau mari satisfacții. Nu mă deranjează acest deznodământ, asta-i viața antrenorilor, depind de rezultate. Vreau să-mi iau câteva săptămâni de pauză, să mă liniștesc. În niciun caz nu preiau vreo echipă înainte de pauza de iarnă. Așa consider că e firesc a declarat Mutu, pentru Playsport