Gigi Becali este decis să reducă fondul de salarii de la FCSB. Omul de afaceri dă exemplul lui Adrian Mititelu, care a investit enorm la FC U Craiova, iar rezultatele întârzie să apară. Mai mult, patronul oltean este la închisoare și contestat dur de suporteri.
Gigi Becali anunța, în urmă doar cu câteva zile, că se va bate iar pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor și că va construi echipe care să poată face față marilor partide cu Real Madrid, Barcelona și ceilalți granzi ai fotbalului.
Între timp, echipa lui Toni Petrea a remizat cu Sepsi, 0-0, în ultimul meci al anului, iar roș-albaștrii sunt, practic, ieșiți din cursa pentru campionat.
Urmarea? Gigi Becali a decis să taie din fondul de salarii și să treacă la contracte plafonate.
„Tată, eu dacă eram Adrian Mititelu înnebuneam de mult. Unii îl înjură pe Mititelu, dar nu realizează cât de greu este să aduci banii familei tale la fotbal. Banii nu sunt foi de caiet.
Să te duci în faliment, să pierzi vreo două echipe, iar apoi să începi un alt proiect din mocirlă, doar Adrian Mititelu putea să facă acest lucru. Doar el putea să își toace din nou banii în fotbal. Și nu 3 euro, ci milioane de euro. Mititelu nu a ajuns în pușcărie că e vreun mare infractor, ci din cauza fotbalului.
Și performanță? Nimic! Se bate săracul acum tot pentru salvarea de la retrogradare. Ne-am confruntat prima dată, mi se pare prin 2005-2006. Răspunde vreunul acum în fața lui pentru locul în care îi este echipa în clasament?
Îi plătește vreunul salariile sau cantonamentul pe care jucătorii trebuie să îl facă? Tot el! Și care este satisfacția lui cu echipa asta? Omul e la pușcărie, nu am eu nicio treabă să mă bag la echipa lui, dar echipa nu îi aduce nicio alinare”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.
Latifundiarul din Pipera le reamintește suporterilor că nu este dispus să pericliteze siguranța familie și că pentru el contează afacerea, nu fotbalul.
„Am auzit și eu ce salarii are el pe la echipă. Nu e treaba mea, dar să le dai unora 6.000 de euro și nici măcar să nu îți joace deloc, ce să mai comentezi? Și lumea tot pe el îl înjură.
Și are și salarii de peste 8.000-9.000 de euro pe lună. El a ajuns în situația asta că e foarte pătimaș. El pune fotbalul pe primul loc, nu afacerea. Eu vreau să fac bani din fotbal, nu să tot pierd”, a mai declarat Gigi Becali.