Le-a bătut obrazul! Tony, furios că Homawoo a luat doar galben după ce i-a provocat fractură craniană lui Luca Mihai

14 04. 2024, 20:29

Scene greu de privit în minutul 30 al meciului dintre Dinamo și Poli Iași.

Luca Mihai a fost pus la pământ de o lovitură primită de la Homawoo. Dinamovistul n-a avut intenția de a-și răni adversarul, însă intervenția sa l-a băgat în spital pe fotbalistul lui Poli Iași. Primul verdict al medicilor, conform informațiilor obținute de playsport.ro: fractură craniană.

După 5 minute de îngrijiri de urgență la stadion, Luca Mihai a fost transportat cu ambulanța la spitalul Elias. Homawoo a continaut să joace. Hațegan i-a acordat doar cartonașul galben, spre furia băncii lui Poli Iași.

Antrenorul Tony da Silva s-a dus imediat la arbitrul de rezervă, Andrei Moroiță. I-a bătut obrazul și i-a spus direct: „Cum să nu dai roșu la așa ceva”. Moroiță l-a ascultat, dar n-a transmis mesajul către Hațegan. În ciuda gestului pe care l-a făcut antrenorul portughez, Moroiță n-a solicitat ca acesta să fie sancționat cu galben.

Tony a trăit tot meciul la intensitate maximă. S-a agitat pe margine și a alergat în ritmul acțiunilor echipei sale, încercând permanent să-și impulsioneze fotbaliștii din teren, dar și pe cei care erau alături de el, dincolo de linie!