Laurențiu Reghecampf a condus primul antrenament la Al-Ahli! „Suntem cu toții conștienți de dificultatea situației”

Mihai Cheles 12.04.2021, 16:56

Laurențiu Reghecampf a condus primul antrenament la Al-Ahli! Antrenorul român are o misiune extrem de dificilă la cârma formației din Arabia Saudită. Echipa a uitat cum se simte gustul victoriei.

Laurențiu Reghecampf a condus primul antrenament la Al-Ahli! „Suntem cu toții conștienți de dificultatea situației”

Antrenorul român Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a fost prezentat ca noul antrenor al celor de la Al-Ahli, la începutul lunii aprilie. Cu toate acestea, tehnicianul nu s-a putut prezenta în vestiarul echipei sale, deoarece a trebuit să stea în carantină timp de două săptămâni. Astfel, a lipsit și la ultima partidă susținută de Al-Ahli, în campionatul Arabiei Saudite. Al Ahli a pierdut acasă, dezamăgitor, împotriva celor de la Al-Raed, scor 2-3, după ce a fost condusă cu 0-3. Românul a putut face cunoștință cu elevii săi, duminică.

Al-Ahli, la care evoluează și internaționalul român Alexandru Mitriță, a ajuns la cea de-a opta partidă fără victorie și a cincea înfrângere consecutivă. Astfel, se complică serios situația lui Laurențiu Reghecampf, care are misiunea de a termina cu Al-Ahli în primele patru formații. În acest moment, între locul 7, deținut de Al-Ahli, și locul 4, pe care se află Al-Taawon, este de șase puncte.

 Suntem cu toții conștienți de dificultatea situației. Ceea ce contează pentru noi este să fim concentrați, pregătiți pentru ce urmează în Liga Campionilor Asiei. Speram să fiu prezent și să conduc echipa de pe bancă la ultimul meci, cu Al-Raed. Din păcate, carantina m-a împiedicat. Cu toate acestea, este momentul să muncim și să ne atingem obiectivele”, a declarat Laurențiu Reghecampf după primul antrenament la Al-Ahli, conform Kooora.com.

Laurențiu Reghecampf a condus primul antrenament la Al-Ahli!
Laurențiu Reghecampf a condus primul antrenament la Al-Ahli! „Suntem cu toții conștienți de dificultatea situației”

Trei milioane de euro, pentru trei luni!

În campionatul Arabiei Saudite mai sunt cinci etape de jucat. Foarte multe lucruri de salvat nu sunt. Echipa este doar pe locul 7, cu opt runde fără victorie.

Cu toate acestea, șeicii celor de la Al-Ahli și-ar dori ca echipa să termine cât mai sus. Nicidecum pe locul 7 pe care îl ocupă acum. În plus, în câteva zile încep partidele din grupele Ligii Campionilor Asiei.

Al-Ahli este în aceeași grupă cu Esteghlal (Iran), Al-Shorta (Iraq) și Al-Duhail (Qatar). Și-n această competiție, șeicii vor ca echipa să evolueze cât mai bine și să iasă din grupe fără prea mari probleme. Sezonul trecut, Al-Ahli a părăsit competiția în faza sferturilor pe finale.

Pentru a îndeplini aceste două obiective, șeicii i-au pregătit lui Laurențiu Reghecampf un contract de trei milioane de euro. Pentru doar cele trei luni de muncă!

Informația a apărut, recent, în presa din Arabia Saudită. Dacă va reuși să-și îndeplinească obiectivele, românul are pregătit un contract pe trei ani, cu un salariu de patru milioane de euro pentru fiecare sezon! Trebuie doar ca cele două părți șă-și dorească continuarea colaborării din vară.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622