Dacă ar fi după mine, l-aș înghesui pe Gigi Mulțescu lângă câinii de pe emblema lui Dinamo. Pentru faptul că a fost și este mereu acolo, la nevoie, doar pentru chestia asta, în fața lui Mulțescu senior nu doar dinamoviștii, ci și noi toți, ceilalți, ar trebui să ne scoatem pălăria și să-i strângem mâna. Să-i acordăm omului respectul cuvenit.
Mulțescu trăiește pentru acest club, respiră în alb și roșu și doar o minte mega-super obtuză și-ar putea imagina că sexagenarul antrenor a acceptat vreodată să vină și să antreneze pe Dinamo chitit pe ”cașcaval”.
Gigi Mulțescu, zis și SMURD-ul, și-a asumat de ani de zile porecla. Și și-a luat rolul-n serios. A fost chemat? Prezent, a spus nea Gigi la apel. Și-a luat uneltele, armele, le-a pus frumos în raniță și a plecat la luptă discret, ca un soldat, fără discurs pompos, fără ”vom face și vom drege”. La muncă, nu la vorbă întinsă.
E drept că inima lui în stare să dea kilometrajul peste cap în pulsuri și-n impulsuri atunci când i se spune de Dinamo, mai face câteodată pe nebuna fiindcă Gigi Mulțescu arde la foc mocnit pentru echipa din Ștefan cel Mare. Am zis la foc mocnit și nu la flacără de ce? Pentru că orice foc de paie face și vâlvătaie. Arde și repede, și trece, și lasă în urmă doar niște scrum.
În aceste vremuri ciudate, smintite, când bătrânii se feresc și de copiii lor din cauza unui nenorocit de virus, lui Gigi Mulțescu nu i-a fost teamă să se înființeze acum în ”ochiul” de ciclon numit Dinamo. Din care cu siguranță, când se va porni vârtejul, când furtuna își va încheia menirea, iar lucrurile se vor așeza – așa cum trebuie și sper, sincer și personal, de dragul acestor suporteri frumoși și unici – deci când urgia se va potoli, se vor trezi aruncate peste gardul de la Săftica niște fragmente. Fragmentele de caracter lipsă care-și dau coate acum. Dacă nu se scălămbăie pe precum Șumudică, sau nu mai strigă ca-n alte dăți, dacă nu suduie și nu birjărește de pe margine, e clar, nea Gigi ar fi degeaba acolo, pe bancă la Dinamo. Ar fi bătrân, bolnav și expirat, zic unii și alții.
De ei, cu siguranță n-o să-și amintească nimeni decât ca de niște trompete care au falsat. Istoria, cel mai probabil, le va spune marș! Dar indiferent de rezultatele pe care le va reuși sau nu acum, pe Gigi Mulțescu, ”câinele” credincios care n-a sărit niciodată la ciolan, dar care a tras cu dinții să-și adune haita, îl vor pomeni toți fanii și dușmanii.